Un elev de la sat este cu o clasă și jumătate în urmă față de un elev de la oraș, iar această pierdere se datorează abandonul școlar care persistă în rândul comunităților din mediul rural. Sunt însă și cadre didactice și directori care se străduiesc zi de zi să micșoreze prăpastia dintre România în care trăim și România pe care ne-o dorim. Daniela Niște, director la Școala Gimnazială „Cornel Regman Daneș”, din satul Seleuș, comuna Daneș (Mureș), este unul dintre acești eroi care nu doar că a început să-i pese elevii săi, ci și să se lupte să găsească soluții pentru fiecare dintre ei. În 2020 a fost desemnată „Directorul anului” de către Asociația pentru Valori în Educație (AVE), însă nu acest titlu este cel care îi aduce împlinire la finalul zilei, ci bucuria din ochii copiilor și mai ales prezența lor în bănci.
Daniela Niște a dezvoltat și implementat diferite programe prin intermediul cărora a crescut frecvența la școală pentru 320 de elevi, dintre care 70% sunt romi. Încă din prima zi în care a devenit director, Daniela Niște s-a luptat să construiască o școală nouă, facilitând parteneriate și securizând finanțări private. După multă muncă, au venit și primele rezultate: abandonul școlar s-a redus de la 50% la 20%. Am cunoscut-o (deocamdată) doar virtual pe Daniela Niște, însă chiar și în acest format doamna directoare mi-a transmis empatie, căldură și bunătate. Spune că nu îi place foarte mult să se vorbească despre ea, pentru că e obișnuită să-i lase pe alții să vorbească, să asculte cu atenție ce au elevii de spus și colegii de catedră.
„Așa aș vrea parcă alții să vorbească. Chiar mă gândeam pentru început să vă spun să mă întrebați despre școală, despre ce se întâmplă acolo, nu despre mine, că aș vrea să nu fiu eu în prim-plan”, spune Daniela Niște.
Citeste si:
A devenit director nu pentru că și-ar fi dorit cu ardoare funcția, ci pentru că a fost votată în număr foarte mare de colegii săi de la catedră, după ce fostul director se mutase din comună. Responsabilitățile s-au înmulțit dintr-odată, iar temerile n-au fost nici ele deloc puține.
Nici nu știam în ce mă bag, nu ne-am născut să fim directori. Eu eram învățătoare, aveam o experiență de câțiva ani aici, în Seleuș (...) N-a fost simplu, pentru că funcționam într-o școală de peste 100 de ani care aparținea Bisericii Evanghelice și în care Primăria făcea doar igienizare an de an. Temerile mele erau destul de mari”.
Daniela Niște, director la Școala Gimnazială „Cornel Regman Daneș”(foto)
În 2010, Daniela Niște a preluat directoratul la Școala din Seleuș, iar de câțiva ani este director adjunct la școala din Daneș. Acum 12 ani, școala din Seleuș funcționa într-o clădire veche, ce devenea tot mai nesigură pentru copii de la an la an. Pentru a reuși să se mute într-o școală nouă a bătut prima dată la ușa primarului care i-a promis ajutor în acest drum.
Citeste si:
„Și într-adevăr promisiunea dânsului a fost reală. În doi ani am avut o școală nouă, deci cu ajutorul primăriei Daneș, al Consiliului Local Daneș, în doi ani am reușit să avem o școală nouă la Seleuș. E o școală frumoasă, la standarde europene. În școala veche aveam latrine în curte, vă dați seama, cum era. Deci am făcut o școală construită de la zero, cu mobilier nou. Sigur, că atunci când am dotat școala, am ținut cont de ce copii avem, de sfaturile tuturor colegilor”, a mai spus directorul școlii.
„Aveam impresia cu ani în urmă că a fi director trebuie să fie ca o militărie coborâtă din pod. Dar nu e așa”
Până să se facă și școala nouă, Daniela Niște a sudat înainte de toate relațiile cu profesorii. În toată discuția noastră, când îmi povestește despre programele pe care le-a inițiat pentru copii, insistă mereu că nu este doar meritul ei, ci al întregului colectiv de profesori și de învățători. Cu smerenie, asemeni unui lider poate ideal pe care și l-ar dori orice angajat dintr-o companie, Daniela Niște s-a transformat treptat într-un adevărat manager de școală. Pe un drum lung și anevoios, obținerea performanței comune și maximizarea binelui a fost mereu criterii aflate pe agenda Danielei Niște. Dacă ești bun și „te pui în papucii celuilalt”, găsești mereu soluții, spune ea. Soluții s-au găsit și când copiii și-au dorit foarte mult să primească fructe. Profesorii s-au dus, împreună cu doamna director să doneze sânge, la Târgu Mureș. Cu voucherele de câte 80 de lei, fiecare învățător și diriginte a cumpărat fructe o perioadă la clasă.
Citeste si:
„Am ținut cont de sfaturile tuturor și cred că este un mare avantaj când ții cont de vocea școlii, când ai de luat o decizie să-ți asculți colegii, că fiecare are ceva bun de spus (...) Chiar dacă au plecat unii colegi, (știți cum e în învățământ, pleacă unii, vin alții) oarecum, nucleul a rămas. Suntem o echipă, de oameni care iubesc ceea ce fac. Și chiar dacă nu suntem toți așa, cu răbdare, cu tact, cu înțelepciune, până la urmă lucrurile merg, pentru că am învățat mereu și noi. Nu dintotdeauna am fost așa, nu ne-am născut să fim așa. Aveam impresia cu ani în urmă că a fi director trebuie să fie așa, o militărie coborâtă din pod. Nu e așa. Trebuie să fii și ferm, dar în timp am învățat că trebuie să fii mai bun, că prima caracteristică a directorului, a profesorului trebuie să fie bunătatea”, a adăugat Daniela Niște.
Citeste si:
Școală nouă pentru copii, bifat. Ce a urmat după?
Școala nouă nu a rezolvat „din prima” abandonul școlar și nevoile elevilor, ci situația a fost echilibrată în timp și cu multe eforturi din partea profesorilor și învățătorilor. Banii au fost cu adevărat o problemă în primii ani în care Daniela Niște a preluat conducerea școlii, așa că directorul s-a zbătut să găsească permanent finanțări și sponsori. După noua școală din sat a urmat un parteneriat cu ONG Restore, organizație care a creat vizavi de școală un centru educațional la Școala Gimnazială „Cornel Regman Daneș” și a ajutat și familiile copiilor, dar cu o condiție esențială: să vină la școală. La acest centru copiii din medii defavorizate primesc o masă caldă și lucrează împreună la teme, iau parte la diverse joculețe și sunt implicați în activități extrașcolare.
Citeste si:
„Reprezentanții ONG-ului veneau și le aduceau rechizite școlare, le aduceau de mâncare, făceau activități extrașcolare cu ei, pe cei merituoși îi duceau în tabere gratuite, în excursii. Copiii primeau tot ceea ce aveau nevoie la școală. ONG-ul se îngrijea și de nevoile lor de bază. Era implicată și familia. Dar erau și condiții și una dintre condiții ca familia să fie ajutată era ca elevul să vină la școală și să aibă frecvență”, a precizat Daniela Niște.
Însă ideea de frecvență școlară a fost și este încă o componentă dificil de menținut. Situația a devenit și mai dramatică odată cu închiderea școlilor, pe fondul crizei pandemice. Numai 15% dintre copiii de la Școala Daneș aveau acasă echipamentele necesare pentru a urma lecțiile online, iar acolo unde copiii aveau doar un telefon, acesta era folosit concomitent de toți școlarii din casă. Directoarea, profesorii, alături de reprezentanții ONG-ului care i-a sprijinit pe copii au luat la pas comunitatea și au mers din casă în casă cu fișe și cu materiale pentru ca elevii să nu rămână în urmă cu materia. Ulterior, la fișe s-au adăugat și plase cu mâncare pentru că celor mici le lipseau bunuri de bază în familie.
Citeste si:
„Bineînțeles că la început am luat din banii noștri eugenii, napolitane și ciocolate. Și așa ne-am dat seama că au nevoi mai mari și am apelat la sponsori. Ne-au ajutat plase cu alimente (...) Mulți dintre ei, nu toți dar un procent destul de mare, vin la școală nu pentru educație. Părinții îi trimit pentru că acasă e frig, pentru că acasă nu au ce le trebuie și merg la școală, se scape de ei. Și atunci noi trebuia să ne gândim și la nevoile lor de bază. Sigur că nu, nu prea ne-a convenit nouă că duceam plasa de mâncare pentru că nu ne doream să încurajăm lenea părinților, dar n-aveam de ales”, își amintește Daniela Niște.
La Școala din satul Seleuș învață 250 de copii, iar cel mai mulți dintre ei provin din familii rome. După ce restricțiile nu au mai reprezentat o piedică în venirea la școală în format fizic, tot mai mulți copii și-au dorit să vină la centrul de la școală, inclusiv cei care nu au probleme materiale în familie. Încet, dar sigur, școala s-a transformat într-un loc în care banii nu au mai fost principala problemă,
„Doamna, Dana, să ne înveți să facem prăjituri”
O școală este formată din elevi, profesori, directori și părinți, însă din păcate aceștia din urmă nu au reprezentat un sprijin dintotdeauna la școala din comuna Daneș. Cu timpul, însă, au crescut și s-au dezvoltat pe lângă copii și părinții lor. Știau că ar fi bine să-și țină copiii la școală, așa că au încercat și ei să vadă și ce e dincolo de geamurile singurei clădiri din sat din care sună un clopoțel la fiecare 50 de minute.
„Îi duceam în tabere și pe unii părinți și le vedeam pe multe dintre mame că își doreau și ele să învețe să facă câte ceva. Și așa am implementat o școală a părinților, unde învață și mamele să facă lucruri (...) Mi-amintesc de o activitate de la grădiniță în care mamele îmi spuneau `Doamna, Dana, să ne înveți să facem prăjituri că alte mămici au adus prăjituri`. Și le-am zis că eu nu-s așa cofetăreasă, dar uite, o să aduc pe cineva să vă învețe. Și acum avem o bucătărie dotată cu ajutorul sponsorilor, unde mai vin mămici, le mai învață pe și pe celelalte să facă clătite, să facă ciorbă”, a mai spus Daniela Niște.
Directorul spune că poartă discuții constante cu mamele fetelor pentru a le arăta necesitatea de a veni la școală și de a avea un grad minim de educație. „Doamna, noi fetele ne mărităm”, este, însă, un răspuns pe care îl primește foarte des din partea elevelor sau din partea mamelor lor. Cea mai mică mamă din sat era abia în clasa a IV-a și era, totodată și cea mai bună elevă din clasă.
„Acum nu mai vine la școală, dar a venit și a terminat patru clase și învățătoarea ei spuneam că e cea mai bună din clasă, trebuie să o ajutăm. Și mama ei murise. Îi dădeam voie bunicii să vină la ora 10 cu fetița s-o alăpteze (...) Dar n-a fost un exemplu bun pentru ceilalți colegi, însă le-am zis ca măcar patru clase să termine și ea. Și le-a terminat”, a adăugat Daniela Niște.
Puținii copii români care au mai rămas în sat merg la școală la Sighișoara, care se află la 13 km. Dar și ceilalți rămași sunt pe mâini buni. Doamna directoare i-a ajutat pe mulți dintre ei să se înscrie la diverse cluburi, de fotbal, de Rugby, de box, unde elevii chiar au rezultate bune. Nici în vacanța de vară nu sunt „uitați” și asta pentru că merg la Grădina Zoologică sau chiar în tabere. Mai departe, cei care finalizează ciclul gimnazial merge fie la Sighișoara, fie se înscriu la școli profesionale în Mediaș.
„Când am revenit director am deschis o asociație educațională unde donam cei 2% apoi 3,5 % din impozit, apoi am prins curaj de acolo. Toți sponsorii noștri ne donează bănuți și avem acolo mereu o sumă și o împărțim. Am început de la cretă colorată, apoi hârtie de xerox, apoi materiale didactice. Un învățământ, să zicem, modern, deși e prea mult spus poate, are nevoie de materiale, mai ales acum”, a mai precizat Daniela Niște.
Acest transcript (articol) a fost realizat cu ajutorul soluției software Vatis Tech care asigură cea mai bună acuratețe în limba română (95%).
Sursa foto: Daniela Niște
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
