Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) - Sucursala București, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Academia de Studii Economice, FABIZ, organizează vineri, 19 aprilie, la Amfiteatru 1, Clădirea ”Bastiliei”, ASE București, de la ora 10:00, semifinala concursului de planuri de afaceri ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială”, parte a programului național omonim. ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” are drept scop descoperirea vocației liceenilor și susținerea educației antreprenoriale cu aplicabilitate practică. Programul se află la ediția a II a și este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Universitatea de Vest din Timișoara, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Națională a Antreprenorilor. Anul acesta ”Maratonul pentru Educație Antreprenorială” se va desfășura în peste 20 de județe, urmând ca marea finală să fie organizată în luna mai, la București.

Pe o piață a muncii în care schimbările rapide și incertitudinile devin normă, descoperirea vocației personale și integrarea educației antreprenoriale în parcursul educațional al adolescenților se dovedesc a fi mai relevante ca oricând. CONAF le oferă tinerilor oportunitatea de a-și identifica pasiunile și talentele inerente, pentru a se putea adapta cu succes pe piața muncii în continuă evoluție. Orele de educație antreprenorială, susținute de antreprenori cu experiență, le oferă instrumentele necesare pentru a transforma aceste pasiuni în inițiative concrete, durabile și cu impact semnificativ în societate.

Începând cu februarie 2024 CONAF Sucursala București, împreună cu ISMB, au organizat ore de educație antreprenorială în 6 licee pentru 300 elevi.

La etapa județeană a concursului de planuri de afaceri vor participa 7 echipe formate din 4-6 elevi de la liceele bucureștene. În cadrul evenimentului vor fi prezenți reprezentanți de cel mai înalt rang ai autorităților locale, antreprenori cu notorietate, elevi și profesori din liceele Liceul Teoretic “Alexandru Vlahutã”, Liceul Teoretic Bilinvg “Miguel de Cervantes”, Colegiul Economic “Constantin Kiritescu”, Colegiul Național “Elena Cuza”, Colegiul Național “Iulia Hașdeu”. Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”.Juriul, format din antreprenori de renume, va puncta ideea de afaceri, punerea în aplicare, rezultatele prevăzute prin planul de afaceri, lucrul în echipă prin identificarea rolului corect pentru fiecare membru al echipei, precum și modalitatea de prezentare.

Primele trei echipe câștigătoare, calificate la finală, vor participa la prezentări și discuții susținute de organizatori, autorități locale implicate și antreprenori cu notorietate națională. Aceste discuții îi vor ajuta pe liceeni să-și înțeleagă mai bine interesele și potențialul în acest domeniu și le vor oferi o perspectivă valoroasă asupra lumii antreprenoriale.

”Prin Maratonul pentru Educație Antreprenorială le oferim liceenilor care au participat la orele de educație antreprenorială posibilitatea de a-și descoperi și îmbrățișa vocația. Suntem dedicați să îi inspirăm pe acești tineri să exploreze noi orizonturi și să își transforme pasiunile în cariere de succes. Totodată, le oferim instrumentele necesare pentru a-i ajuta să facă față provocărilor și competiției din ce în ce mai acerbe ale pieței muncii. Așteptăm cu nerăbdare să vedem cum ideile inovatoare ale tinerilor vor lua formă și cum îi vom putea ghida pe drumul spre a deveni liderii de mâine”, a declarat Mihaela Mitroi, președinta CONAF Sucursala București.

În cea de a doua ediție a ”Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, începând cu luna ianuarie și până în prezent, au participat la orele de educație antreprenorială peste 12.000 de elevi din peste 130 de licee din 40 de localități din țară, din peste 20 de județe. Orele de educație antreprenorială au fost susținute de peste 150 de antreprenori. Etapele județene au debutat pe 21 martie la Galați, aceasta fiind urmată de cea din Timiș pe 4 aprilie, Brașov pe 8 aprilie, Brăila pe 10 aprilie, Argeș pe 12 aprilie, Alba pe 15 aprilie, Neamț pe 16 aprilie, Satu Mare pe 17 aprilie. Semifinale ale competiției de planuri de afaceri vor avea loc și în județele: Arad, Bihor, Buzău, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Iași, Prahova, Sibiu, Tulcea. De anul acesta programul a fost preluat și de către Republica Moldova.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Programul este susținut de Auchan România (Gold partner) și Vodafone Business (Brave partner).

Parteneri Media: AGERPFRES, Capital, Wall Street, Vocea Vâlcii, Financial Intelligence, The Woman, TV Brașov, Ultima oră, Media Consulta, Antena 3 Constanța, Săptămâna Financiară, La pas prin Brașov, Events Max, Energynomics, SpotMedia, Club Antreprenor, Business Mark, 365 Transilvania, Evenimentul Zilei, Revista Cariere, România Pozitivă, BIZ, Curs de Guvernare, Tranzit, EM360, Focus Energetic, City TV Constanța, Profit TV, Business Review, E-Femeia, Mașini Utilaje, Info Financiar, Bizzi Live, Chindia Media, Juridice, Obiectiv Vocea Brăilei, KLARMEDIA – monitorizare media.

În prima ediție a ”Maratonului pentru Educație Antreprenorială”, care s-a desfășurat timp de 150 zile, peste 5.000 de elevi din: Argeș, Bacău, Brașov, Brăila, Bihor, Buzău, Constanța, Galați, Neamț, Timiș, Tulcea și din municipiul București au participat cu entuziasm la orele de educație antreprenorială din fiecare județ, finalizate cu competiția care a desemnat cele mai bune planuri de afaceri, cu potențial și sustenabilitate.

Programul este iniţiat ca urmare a acordului de Parteneriat - PACTUL PENTRU EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ pentru susținerea și dezvoltarea competențelor antreprenoriale în rândul tinerilor, semnat de CONAF cu Ministerul Educației și Cercetării în anul 2019 și prelungit în anul 2022 pentru încă 4 ani.

MARATONUL pentru EDUCAȚIE ANTREPRENORIALĂ este MARCĂ ÎNREGISTRATĂ de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri