Bancile grecesti nu vor retrage linii de finantare semnificative de la subsidiarele din Romania in viitorul apropiat, insa daca vor avea nevoie de capital in cazul unei crize suverane ar putea lua in considerare vanzarea subsidiarelor locale, potrivit agentiei de rating Moody's.
Din cele sase banci elene prezente in Romania, grupul ATEbank a anuntat deja ca vrea sa vanda participatia majoritara pe care o detine la ATEbank Romania.

"Nu ne asteptam ca bancile-mama din Grecia sa retraga fonduri semnificative de capital de la subsidiarele din Romania in viitorul apropiat. Insa, daca bancile-mama vor avea nevoie de capital ca urmare a unei crize suverane in statul elen, ar putea lua in considerare vanzarea subsidiarelor romanesti, similar cu vanzarea recenta de catre Eurobank EFG a subsidiarei poloneze catre Raiffeisen Bank", a declarat pentru Mediafax Nondas Nicolaides, senior analyst la Moody's.

Pe de alta parte, oficialul Moody's spune ca pana in prezent nu au existat probleme serioase de lichiditate la subsidiarele din Romania ale bancilor elene si crede ca, in caz de nevoie, Banca Nationala a Romaniei va furniza lichiditate pentru a sprijini subsidiarele bancilor grecesti, precum si a altor banci.

Moody's a redus ratingul Greciei cu trei trepte, de la "B1" la "Caa1", un nivel "extrem de speculativ", din cauza temerilor privind restructurarea datoriilor, si a atribuit perspectiva negativa, avertizand ca ar putea urma noi retrogradari.

De altfel, agentia de rating a precizat ca intrarea Greciei in default (incapacitate de plata) pe datoria de stat ar afecta alte tari "de la periferia zonei euro" si ar avea un impact sever asupra bancilor elene.

Citeste si: Grecia, pe marginea prapastiei. Efectele se simt si in Romania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri