Romania a atras inca 750 milioane de dolari de pe piata din SUA prin redeschiderea emisiunii de obligatiuni pe 10 ani lansate in luna ianuarie, titlurile avand un randament de 6,45 %, in scadere de la 6,875%, iar oferta a depasit de patru ori suma imprumutata.
Subscrierile au totalizat 3,2 miliarde de dolari, informeaza Mediafax.

Titlurile au fost vandute cu un cupon de 6,75% si, luand in calcul prima, randamentul este de 6,45%. Emisiunea este scadenta la 7 februarie 2022.

"Increderea investitorilor in masurile economice adoptate de Romania si in angajamentele de continuare a politicilor sustenabile se vede din scaderea randamentului fata de emisiunea trecuta, din valoarea mare a ofertelor primite, peste nivelul altor tari din regiune, precum si din faptul ca ne imprumutam pe termen lung. Am redeschis emisiunea pentru ca exista inca cerere pe piata pentru bondurile romanesti, investitorii doreau expunere pe Romania, astfel ca am decis sa profitam de oportunitatea de a ne finanta la un cost in scadere", a declarat intr-un comunicat ministrul Finantelor Publice, Bogdan Dragoi.

El a adaugat ca Ministerul Finantelor este preocupat in egala masura de finantarea de pe piata interna, unde costurile de finantare au scazut in ultima perioada.

Specialistii consultati ieri de Wall-Street estimau ca Romania va obtine dobanzi mai mici la a doua emisiune de obligatiuni de pe piata americana, in conditiile in care apetitul investitorilor este ridicat.

In cazul finantarilor de pe piata interna, randamentul a scazut luni la un minim istoric, de 5,22%, in cazul emisiunii pe sase luni.

"De asemenea, este de notat ca am lansat emisiuni de obligatiuni pe 15 ani, reducand presiunea existenta in anii anteriori de a «rostogoli» datoria, pentru ca ne puteam imprumuta in special pe termen scurt", a afirmat ministrul Finantelor Publice.

Potrivit unui ordin al ministrului Finantelor Publice, valoarea programata a emisiunii de marti de pe piata americana a fost intre 500 milioane dolari si un miliard de dolari, iar randamentul indicativ a fost de 6,5%.

Romania a deschis la finalul lunii ianuarie pe piata din SUA o emisiune de obligatiuni pe 10 ani prin care a atras 1,5 miliarde dolari, la un randament de 6,875%.

Potrivit unor dealeri, pe piata secundara aceste titluri erau cotate luni la sub 6,3%, iar dupa anuntul de marti privind redeschiderea emisiunii randamentul a urcat la 6,37%. Astfel, piata se astepta la un randament de 6,37-6,5% in functie de suma atrasa.

Aranjorii principali ai emisiunii au fost Citi, Deutsche Bank si HSBC.

Fostul ministru al Finantelor Gheorghe Ialomitianu a declarat ulterior operatiunii din ianuarie ca Romania va mai accesa piata SUA in acest an pentru a se imprumuta in dolari, intrucat prima iesire a fost un succes, in urmatoarea emisiune fiind mai putin importanta suma atrasa, cat mai ales perceptia inverstitorilor.

Potrivit strategiei MFP, in 2012 vor fi atrase imprumuturi de pe pietele externe de aproximativ 2,5 miliarde de euro.
Guvernul a aprobat la mijlocul anului 2010 programul de emisiuni MTN pe piata internationala pe o perioada de trei ani, cu un plafon maxim de 7 miliarde de euro. In prima emisiune a programului, Finantele au atras la inceputul lunii iunie a anului trecut 1,5 miliarde euro din vanzarea de obligatiuni pe cinci ani la un randament de 5,29%.

Ministerul Finantelor a imprumutat in primele doua luni din acest an 18,2 miliarde de lei din piata interna, depasind programul anuntat pentru primul trimestru si acoperidu-si deficitul nominal estimat pentru acest an, de 11,2 miliarde lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri