”Aceasta este cea mai buna clasare a Romaniei de cand se realizeaza clasamentul Paying Taxes de catre PwC, ceea ce denota progresele facute in ultimii ani de Romania in privinta usurarii procesului de plata a taxelor, prin facilitarea platilor online si reducerea sarcinii fiscale totale. Practic, Romania a devenit acum cea mai bine clasata tara din Europa Centrala si de Est in clasamentul Paying Taxes, daca exceptam tarile baltice, care sunt performere la nivel mondial in privinta usurintei platii taxelor”, a declarat Mihaela Mitroi, liderul Departamentului de Consultanta Fiscala si Juridica, PwC Romania.

Clasamentul pentru editia 2018 a raportului Paying Taxes se bazeaza pe analiza indicatorilor fiscali valabili pentru anul 2016.

Potrivit unui comunicat al PwC, performanta Romaniei este cu atat mai notabila, cu cat o serie de tari din Europa Centrala si de Est au inregistrat o deteriorare a pozitiei in clasament, in principal pe fondul majorarii fiscalitatii. Astfel, Croatia a coborat de pe locul 49, pe pozitia 95, Ungaria a coborat de pe 77 pana pe pozitia 93, Bulgaria de pe 83, pe pozitia 90, iar Polonia, de pe locul 47 pe pozitia 51.

In privinta ratei totale de impozitare, care masoara ponderea taxelor si contributiilor suportate de catre o firma ca procent din profit, acesta a fost de 38,4% in Romania in editia din acest an, sub media statelor din Uniunea Europeana (39,6%) si cea globala (40,5%).

Ce ar fi putut face Romania...
Citeste si: Frauda din TVA, mai mare decat bugetul Educatiei sau al Sanatatii

La timpul necesar conformarii cu legislatia fiscala, Romania este printre performerii Europei Centrale si de Est cu 163 de ore de munca pe an, comparativ cu o medie a Uniunii Europene de 161 de ore si un nivel global de 240 de ore, considera PwC.

Mai multe plati anuale in Romania decat in UE

In privinta numarului de plati de impozite si taxe, o companie de talie medie din Romania trebuie sa efectueze 14 plati de taxe anual, fata de o medie globala de 24 de plati si una a Uniunii Europene de 12 plati anual.

Indicatorul ia in calcul posibilitatea platii online a taxelor. Acolo unde aceasta exista, chiar daca plata are loc lunar, aceasta se contabilizeaza ca o singura plata anual.

Paying Taxes 2018 ia in calcul toate taxele si contributiile obligatorii pe care o companie de talie medie le are de achitat in decurs de un an. Taxele si contributiile calculate includ impozitul pe profit, contributiile sociale si taxele cu forta de munca platite de angajator, impozitele pe proprietati, taxele pe transferuri de proprietate, impozitul pe dividende, impozitul pe castigurile de capital, taxele pe tranzactii financiare, taxele de colectare a deseurilor, impozitele pe flota si taxele pentru drumuri si alte mici taxe si impozite.

PwC: Cresterea salariala...
Citeste si: Salariile in mediul privat au crescut in 2018. Estimari pentru 2019

Raportul analizeaza usurinta platii taxelor in 190 de economii din intreaga lume prin luarea in calcul a trei mari indicatori: rata totala de impozitare, care masoara ponderea taxelor si contributiilor suportate de catre o firma ca procent din profit, timpul necesar conformarii cu legislatia fiscala, adica numarul de ore pe care le aloca firma in cauza pentru a respecta obligatiile de raportare si de plata a taxelor impuse, si numarul de plati pe care trebuie sa le faca o companie pentru a-si indeplini obligatiile fiscale.