Pentru a satisface nevoile consumatorilor din ziua de astazi, devine din ce in ce mai clar ca industria financiara nu mai poate face niciun pas inainte fara a fi acompaniata de ultimele tehnologii. Rezultatul acestei comuniuni a dat nastere fenomenului Fintech, un fenomen care prinde radacini in ultimii ani si in tara noastra si aduce in atentia consumatorilor, dar si a companiilor, servicii a caror menire este aceea de a le simplifica activitatea financiara. Din dorinta de a conecta mai usor cele 2 lumi, cea financiara si cea a tehnologiei, in Romania a aparut Fintech Camp, o comunitate ce s-a extins de-a lungul celor aproximativ trei ani de activitate si in afara granitelor. Povestea lor, dar si planurile de viitor le-am aflat de la Tudor Stanciu, strategy and partnership manager la Fintech Camp si cofondator Digital 2 Law.

Fintech Camp a aparut in 2016 la initiativa fondatorilor startup-ului romanesc Minutizer, fiind gandit initial ca un hackathon pe zona de Fintech care sa se desfasoare in mai multe orase din Romania, dar si din Estul Europei.

“A fost formata o echipa care, impreuna cu parteneri logistici si operationali, au pus la cale doua hackathon-uri in Bucuresti si in Iasi ce au avut peste 70 de participanti. Miza a fost una dubla, aceea de a dezvolta activitatea in zona de fintech la nivelul Romaniei, dar si de a recruta personal pentru extinderea echipei de development a celor de la Minutizer”, povesteste Tudor Stanciu.

Dupa cele doua evenimente, activitatea a inceput sa treneze pana la un moment dat, cand membrii echipei de organizare au decis o noua abordare prin care sa aduca valoare adaugata zonei de fintech din Romania, respectiv crearea unor retele de comunitati locale. In acest moment, la nivelul tarii, comunitatile se regasesc in orasele Bucuresti, Iasi, Timisoara si Cluj.

“Am realizat ca, pentru inceput, oportunitatea cea mai mare era aceea de a dezvolta reteaua de comunitati locale in hub-urile unde cunostintele de tech si chiar cele de finante erau bine puse la punct. Aceste ecosisteme locale au o masa critica de oameni carora le poti oferi informatii specifice pentru o anumita verticala, poti seta intalniri recurente si construi o comunitate de Fintech. Ne-am concentrat initial pe Europa de Est, creionand in mod activ reteaua in orasele importante, insa am ramas deschisi si catre orice grup care si-a dorit sa porneasca o comunitate Fintech Camp in orasul din care provine, indiferent ca nu este un oras mare, cu conditia sa fie responsabili in tipul de proiecte pe care le opereaza pentru comunitatea lor locala”, adauga Tudor

Dupa aproape 3 ani de activitate, Fintech Camp a ajuns in Ungaria, Finlanda si Republica Moldova: urmeaza Germania si Croatia

Dincolo de granitele Romaniei, Tudor si echipa formata pe plan local au creat conexiuni cu oameni pasionati de industria fintech din Chisinau, Budapesta, Turku si Helsinky, conexiuni ce au rezultat in formarea unor comunitati cu care fac schimb de know-how si feedback in urma fiecarui eveniment organizat. Dezvoltarea de noi comunitati continua, in acest moment planificand punerea pe picioare a unor astfel de ecosisteme in alte doua orase mari din Europa.

"De ceva timp discutam si planificam primele evenimente din Zagreb si Munchen, ce vor avea loc pana la sfarsitul lunii noiembrie. In orasul german, una dintre persoanele din echipa vine din aceasta zona a industriei Fintech si a pornit deja doua proiecte, unul dedicat implementarii noilor tehnologii la nivelul institutilor bancare si altul ce isi propune sa ajute startup-urile din industrie pe partea de recrutare", povesteste Tudor.

Pana in acest moment, la nivelul comunitatilor din Romania si din strainate, au fost organizate peste 40 de evenimente structurate in functie de nevoile partenerilor implicati. De la conferinte cu acces liber pentru orice persoana care vrea ia contact cu industria pana la workshop-uri initiate la cererea diverselor companii aflate in cautarea de talente pe care sa le recruteze.

Dezvoltarea solutiilor fintech in Romania: cum evolueaza atat la nivelul bancilor cat si la nivelul startup-urilor

“In ultimul an si jumatate am observat o cresterea a apetitului in randul bancilor in ceea ce priveste implementarea noilor tehnologii prin alocarea de resurse la nivel intern, ceea ce ma face sa cred ca in viitorul apropiat vom vedea o evolutie si in ceea ce priveste dezvoltarea parteneriatelor cu jucatorii externi. Deocamdata nu vad un trend in zona aceasta la nivelul Romaniei, insa daca discutam despre alte tari din regiune, respectiv Ungaria, colegii nostri din Budapesta raporteaza o deschidere mult mai mare a bancilor de a se implica in evenimentele locale destinate industriei Fintech”, adauga Tudor.

In ceea ce priveste aparitia startup-urilor care sa dezvolte solutii Fintech, Tudor precizeaza ca a observat o crestere la nivelul comunitatilor din Romania, chiar o dublare a proiectelor fiabile

“Am inceput sa vad mai multe proiecte dezvoltate in zona de Fintech, atat de catre oameni care nu au neaparat experienta in aceasta zona, ci se bazeaza pe aptitudinile de business development, dar si de catre oameni care vin direct din zona financiara. Rata de aparitie a proiectelor nu este una exploziva, insa pot spune ca numarul celor viabile s-a dublat in ultimul an, dar vorbim de o crestere de la 10 la 20 de proiecte”, adauga Tudor.

Startup-urile Fintech din strainatate, o sperietoare pentru antreprenorii locali din acesta industrie?

Reprezentantul Fintech Camp nu vede intrarea pe piata noastra a jucatorilor straini din industria Fintech ca fiind o problema, ci mai mult ca un imbold pentru antreprenorii locali ce lucreaza la solutii pe care isi propun sa le scaleze la nivel global.

"Ar putea fi o problema doar in masura in care antreprenorii locali care dezvolta solutii Fintech planuiesc sa se adreseze doar pietei din Romania. Din punctul meu de vedere, faptul ca un jucator strain intra pe piata ta cu o solutie pe care a implementat-o si in alte regiuni reprezinta o validare a faptului ca business-ul tau poate fi adresat aceluiasi segment de populatie din mai multe zone”, concluzioneaza Stanciu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri