Curtea de Apel București a suspendat amenzile și măsurile luate de ANPC împotriva insituției financiare BRD. Această acțiune este al doilea caz în care o bancă din România câștigă în instanță în urma amenzilor din partea Protecției Consumatorului emise în luna mai, la nu mai puțin de o săptămână de reușita BT.

Curtea de Apel București dispune suspendarea executării Ordinului nr. 418/23.05.2023 până la până la pronunţarea instanţei de fond, se arată pe site-ul Ministerului de Justiție.

Anterior, ANPC verificase 11 bănci care activează pe teritoriul României, la care comisarii spun că au identificat fapte contravenționale, respectiv practici comerciale înșelătoare săvârșite de aceștia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat și 75% dobândă.

Această acțiune, cu toate că a fost aplaudată de o parte dintre românii cu credite, nu este una corectă din punct de vedere economic, conform specialiștilor. Aceștia au explicat de ce s-a înșelat ANPC în acțiunea care le-a costat pe bănci 550.000 de lei.

„O aberație mai mare nici că se putea. Este imposibil matematic să generezi un scadențar în care cele două să curgă în mod egal. De fapt, din lipsă de educație economică elementară au amendat cartea de finanțe. De ce? Pentru că în practică, și în teorie nu există decât 3 modalități de a rambursa o finanțare: plăți egale de principal; anuități constante și tranșă finală, mai puțin utilizată la credite”, explică Cristian Păun.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri