Visul deținerii propriei case începe de regulă cu documentarea și identificarea locuinței ideale. Pentru finalizarea investiției poate fi nevoie de un ajutor financiar, iar creditul ipotecar este varianta la care apelează majoritatea celor care au doar o parte a banilor necesari. Pentru un credit ipotecar trebuie îndeplinite condiții specifice și oferite garanții. Fie că vorbim de achiziția unui teren pentru casă, fie de cea a unui apartament sau a unei case, chiar și de schimbarea locuinței actuale, pentru o astfel de tranzacție importantă ai nevoie de ajutor financiar bancar, iar un credit ipotecar te poate ajuta să îți îndeplinești visul.

Ce înseamnă un credit ipotecar?

Cu un credit ipotecar diferența de bani necesară investiției poate fi acoperită de către bancă. În schimbul sumei de bani trebuie să prezinți asigurări, ipoteca devenind astfel garanția oferită băncii pentru contractul încheiat.

Poți alege un credit ipotecar de la AlphaBank.ro cu ajutorul căruia vei putea cumpăra, schimba o locuință sau o casă de vacanță, dar la fel de bine ai posibilitatea achiziționării unui teren intravilan de până în 3.000 de mp. Un astfel de credit ipotecar are o valoare cuprinsă între 5.000 de euro și 400.000 de euro sau contravaloarea în lei și poate fi contractat pentru o perioadă de maximum 35 de ani.

Ai posibilitatea de a opta pentru tipul de dobândă (fixă în primii 5 ani și variabilă ulterior, sau dobândă variabilă pe toată perioada de creditare), cât pentru moneda în care accesezi creditul (RON, unde se aplică indicele IRCC sau EURO unde se aplică EURIBOR), în funcție de nevoile tale.

Condiții de îndeplinit pentru obținerea unui credit ipotecar

Cel mai important criteriu avut în vedere de orice bancă este cel al rezidenței și cetățeniei române. Este necesar să ai peste 18 ani pentru a putea solicita un credit ipotecar, iar dacă optezi pentru perioada maximă de contractare, respectiv 35 de ani, trebuie să te încadrezi în limita de vârstă de 70 de ani la data achitării ultimei rate la credit.

O condiție obligatorie și eliminatorie este cea a veniturilor constante. Dacă ești salariat este nevoie de minim 1 an vechime totală neîntreruptă în muncă, din care ultimele 3 luni la actualul loc de muncă sau 12 luni vechime neîntreruptă la actualul loc de muncă. În cazul unei profesii liberale este necesară o experiență în câmpul muncii de cel puțin 1 an. Și pensionarii pot obține un credit ipotecar, pentru că au venituri constante ce pot fi verificate.

Ceea ce trebuie să știi este că banca acceptă o gamă variată de venituri pe lângă cele salariale - drepturi de autor, pensii, venituri din profesii liberale, cu condiția să existe documente justificative pentru acestea. Când sunt luate în calcul mai multe tipuri de venituri ai șanse să obții o valoare mai mare a împrumutului. Pentru a primi suma necesară poți să aduci până la doi co-debitori.

Avansul minim este de 15%, însă, dacă dispui de mai multe fonduri din surse proprii, poți solicita un credit ipotecar mai mic.

Garanții pentru creditul ipotecar

Creditul ipotecar este un împrumut de valoare mare pe care îl poți obține de la bancă dacă îndeplinești condițiile solicitate, dar pentru care va trebui să oferi unele garanții:

• ipotecă imobiliară asupra unui imobil;
• ipotecă mobiliară asupra poliței de asigurare a imobilului adus în garanție;
• ipotecă mobiliară asupra contului curent deschis la bancă.

De asemenea, va fi necesară evaluarea imobilului achiziționat sau folosit drept garanție. Aceasta se va realiza de către un evaluator desemnat de bancă sau de unul ales de tine, acreditat conform legii.
În situația în care ai unele neclarități, poți vorbi cu un consilier bancar pentru a lua cea mai bună decizie pentru tine, astfel încât să poți achita ratele creditului ipotecar fără ca acestea să devină împovărătoare.

Dacă îndeplinești condițiile solicitate de bancă și urmezi pașii procedurali, poți obține un credit ipotecar care să îți aducă banii necesari achiziției locuinței sau a unui teren. Trebuie să analizezi implicațiile împrumutului și să te asiguri că îl vei putea rambursa la termen, orice fluctuație de venit sau a dobânzii variabile poate determina probleme în ceea ce privește achitarea ratelor la credit.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri