Retelele Sony au fost atacate din nou de hackeri, care au accesat informatii referitoare la peste un milion de clienti, pentru a demonstra vulnerabilitatea sistemelor informatice ale grupului japonez, transmite Reuters, preluat de Mediafax.

LulzSec, un grup de hackeri care a revendicat si atacuri asupra postului american de televiziune PBS si Fox.com, a anuntat ca a spart serverele care asigura functionarea site-urilor Sony Pictures Entertainment.

Grupul a publicat numele, datele de nastere, adresele, adresele de email, numerele de telefon si parolele a mii de persoane care au participat la concursuri promovate de Sony.

"Printr-un singur atac am accesat totul. De ce acordati atata incredere intr-o companie care isi permite sa fie atat de deschisa atacurilor?", se arata intr-un comunicat al hackerilor.

Incalcarea securitatii informatice a Sony este cel mai recent atac informatic impotriva unei mari companii. Intre grupurile care au mai fost victime ale unor astfel de atacuri se afla Lockheed Martin si Google.

Anuntul LulzSec vine dupa ce Sony a incercat sa convinga congresmenii americani, intr-o audiere la Washington, ca grupul face eforturi sa isi protejeze retelele online, care in aprilie au suferit cea mai grava bresa de securitate din istorie, prin compromiterea datelor a 100 de milioane de clienti.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea IT & C »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si