Sunt 150 de oameni care au primit acordul NSA de a avea acces la date strict secrete, a oferi suport si a proteja informatii confidentiale. Sunt situati intr-o incapere atent monitorizata, foarte bine protejata si sub supraveghere 24 din 24 de catre SUA. Nu este vorba de vreun bunker secret ci chiar de noul sediu Alcatel-Lucent din Timisoara.

Cei 150 de romani au trecut teste dure din partea National Security Agency – background, CV, studii, activitate pe retele sociale, absolut tot si, abia dupa aceea, au fost certificati. “Practic, fiecare miscare a lor este sub supraveghere. Si cand spun orice miscare, o iau foarte ad literam. Orice miscare a mouse-ului pe monitoare este inregistrata si stocata pentru urmatorii 10 ani”, spune Friedrich Trawoeger, presedinte al diviziei globale de centre de operare de servicii la Alcatel-Lucent, aflat pentru o scurta perioada la Timisoara.

Romania nu mai este privita ca o tara low-cost, ci ca tara care ofera valoare ridicata.

El a inaugurat noul (si cel mai mare) centru global de operare retele al companiei, in care compania a investit 2 milioane de euro. Practic, gigantul ofera din Romania suport pentru 20 de companii, in general multinationale, urmand ca numarul lor sa creasca in viitorul apropiat si mediu. In prezent, in centru sunt peste 550 de oameni, numarul acestora putandu-se dubla usor in urmatorii ani. Compania angajeaza in prezent 75 de oameni.

Intraprenoriat si "esecurile controlate"

Friedrich se arata absolut incantat de subiect si, cu zambetul pana la urechi, spune ca Alcatel-Lucent (in prezent in plin proces de a fi achizitionata de Nokia) incurajeaza prin toate mijloacele posibile initiativele din cadrul companiei, venite de la angajati.

„Dovada? De centrul global din Romania se ocupa chiar un antreprenor, Liviu Giurgiu. El poate forma mici echipe, conduse la randul lor de un angajat cu viziune, care pot lucra la proiecte speciale, idei proprii. Mai mult, am avut de-a lungul timpului mai multe proiecte proprii, nascute de angajati. Pe unele dintre ele le-am vandut catre terte companii, altele le-am implementat chiar noi”, spune austriacul.

In ceea ce priveste „pedepsirea greselilor”, Friedrich Trawoeger are un termen interesant prin care defineste aceasta tema: „Permitem «esecurile controlate». Adica oferim libertate aproape totala de miscare angajatilor, inclusiv sa vorbeasca cu concurentii nostri si, in unele cazuri, chiar sa incheie contracte cu ei daca scopul final este ceva inovator”.

In centrul global se vorbesc sapte limbi straine, printre cei 550 de oameni fiind si cateva zeci de straini, veniti din alte tari, in cadrul unui schimb de experienta (si de angajati) la nivel international, intre cele 17 centre globale ale companiei.

Romanii se diferentiaza de alte nationalitati prin pasiunea pentru tehnologie dar si fidelitatea mai mare fata de angajator. Circa 45% dintre angajati sunt de sex feminin, lucru important in echilibrul macro al activitatii, media de varsta fiind de 28 de ani. „Avem un mix intre experti si studenti, proaspat absolventi. Uneori e greu sa gasim oameni foarte bine pregatiti pe anumite segmente, asa ca preferam sa ii crestem chiar aici, incepand chiar cu part-time-uri din timpul facultatii”.

Viitorul telecom si „corporatia antreprenoriala”

„Romania nu mai este privita ca o tara low-cost, ci ca tara care ofera valoare ridicata companiilor prezente aici”, puncteaza, diplomatic (si, fara indoiala, cel putin partial adevarat), Friedrich Trawoeger.

In ceea ce priveste viitorul telecom, managerul spune ca termenul de baza al anilor urmatori va fi virtualizarea. „Acest lucru inseamna competitie mai mare, intensitate mai mare, servicii mai rapid oferite clientilor si o mai mare diversitate. Multi operatori locali s-au adaptat, impart aceleasi retele, fac schimb de experiente. Este normal sa incerci sa ramai profitabil si competitiv prin orice mijloace legale posibile”.

Virtualizarea va avea impact practic asupra oricarui business – de la producatori auto la transportatori sau IMM-uri.

Noul sediu Alcatel-Lucent din Timisoara are in prezent o zona principala de relaxare insa, in urmatoarele saptamani, va avea o sala de forta/gimnastica precum si doua restaurante. „Este un pas in fata comparat cu sediul anterior, intins pe verticala. Incepem sa promovam si stilul informal de a munci. Poti sa o faci, pe laptop, intr-o sala de relaxare, de exemplu”, spune Friedrich.

De altfel, in general, corporatiile devin mai antreprenoriale, atat cat le permite si domeniul de activitate.

De exemplu in sala „dedicata” proiectelor speciale din SUA, cei 150 de romani certificati NSA nu vor avea niciodata libertatea de miscare pe care o au, de exemplu, antreprenorii de la Google. „Suntem in business cu corporatii, guverne, avem foarte multe contracte cu date confidentiale, stricte. Nu poti sa fii extrem de relaxat dar, fara indoiala, in urmatorii 10-20 de ani, modalitatea de a face business in Alcatel-Lucent se va schimba radical”, considera Friedrich Trawoeger.

In ceea ce priveste alinierea cu Nokia, Friedrich glumeste si spune ca, in asteptarea fuziunii, nici nu au pus inca sigla Alcatel-Lucent pe cladirea fosta fabrica auto. „Mai asteptam putin, o vom pune pe cea noua. Per total, deja suntem aliniati cu strategia Nokia, deci nu vor avea loc schimbari majore odata aprobata tranzactia. Evident, vor avea loc cateva programe de aliniere ale culturilor organizationale ale companiilor, dar nimic major”.

Cum ti se pare noul sediu Alcatel-Lucent din Timisoara? Te invitam sa comentezi.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri