Aerul conditionat poate fi unul dintre factorii care influenteaza calitatea vietii. Aparatele de aer conditionat filtreaza aerul, duc la o crestere a productivitatii si protejeaza mobilierul si aparatura din casa.

Iata lista completa a avantajelor folosirii aerului conditionat:

Iti asigura o mai buna calitate a aerului

Aparatele de aer conditionat indeparteaza nu doar caldura, ci si particulele poluante si mucegaiul din aer, lucru important mai ales pentru persoanele care sufera de alergii sau astm. Cu o singura conditie: ca filtrele aparatului de aer conditionat, care pot acumula mult praf, sa fie curatate periodic. Deci, pentur a te asigura ca aerul pe care il repiri este de cea mai buna calitate, ai in vedere folosirea aerului conditionat pe parcursul zilei si deschide ferestrele doar dimineata devreme si seara, inainte de culcare. Si fa din intretinerea acestuia o rutina de la care sa nu te abati.

Poate contribui la cresterea productivitatii

La birou, aerul conditionat duce la o crestere a productivitatii. Se lucreaza mai bine si se iau decizii mai bune, spun studiile, acolo unde exista aparate de aer conditionat. Explicatia? Energia pe care corpul o consuma pentru racire scade capacitatea creierului, asa ca, daca acest efort nu mai este necesar, toate resursele folosite in acest proces vor fi redirectionate. In plus, aerul filtrat de un astfel de aparat este de o calitate superioara, deci si oxigenarea creierului este mai buna.

Iti face locuinta mai sigura

Aerul conditionat nu poate functiona eficient decat cu usile si ferestrele inchise. Chiar daca de obicei nu esti atent la detalii de acest gen, atunci cand ai un aparat de aer conditionat pornit, iti dai imediat seama cand ai uitat un geam deschis. Nu e un lucru la care sa ne gandim prea des in mod obisnuit, dar asta inseamna, printre altele, mai putine sanse sa ne trezim cu intrusi in locuinta.

Iti protejeaza mobilierul si aparatura din casa

Caldura si umiditatea duc la deformarea lemnului, in timp ce tesaturile pot prinde mucegai. Caldura excesiva poate provoca insa daune serioase si aparatelor electronice si electrocasnice, scazandu-le durata de viata. Asadar, daca aparatul de aer conditionat ti se pare o investitie inutila, gandeste-te cum va arata bugetul tau dupa ce vei inlocui mai des mobila si elctrocasnicele.

Vei avea o locuinta mai curata

Stii tot praful acela care se aduna la nici jumtate de zi dupa ce ai dat cu aspiratorul? Este compus din particule minuscule, resturi de acarieni, polen si o serie de alti alergeni. Filtrele aparatului de aer conditionat distrug parazitii si tin la distanta insectele, un lucru de care ar trebui sa tina cont mai ales persoanele care detin animale de companie.

Somnul iti va fi mai odihnitor

Vara iti este mai greu sa adormi, somnul iti este adesea agitat si asta se intampla din cauza faptului ca temperatura corpului joaca un rol esential in acest proces. Si pentru ca aceasta depinde de cea a mediului ambiant, aparatele de aer conditionat creeaza climatul optim pentru un somn linistit. Ne odihnim mai bine cand temperatura din interior este de 15-19 grade Celsius (16-21 grade Celsius, in cazul bebelusilor), arata specialistii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri