Acţiunile Zoom Video Communications Inc au crescut cu 10%, după ce compania a anunţat că se aşteaptă în acest an la venituri de peste 3,7 miliarde de dolari, deoarece milioane de persoane vor continua să folosească aplicaţia de videoconferinţe online.

În 2020, veniturile Zoom au crescut cu 326%, la 2,65 miliarde de dolari, în timp ce profitul a urcat de la 21,7 milioane de dolari în 2019 la 671,5 milioane de dolari. Pentru acest an compania se aşteaptă la o creştere a veniturilor cu peste 40%, scrie Agerpres.

Zoom, software dedicat apelurilor video între utilizatori, este folosit de milioane de utilizatori din întreaga lume, de la lecţiile online ale profesorilor, la întâlniri de afaceri, pe fondul măsurilor adoptate de autorităţi pentru limitarea pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Cât a câștigat Zoom în 2020

În trimestrul patru din 2020 veniturile Zoom au urcat cu 370% comparativ cu perioada similară din 2019, la 882,5 milioane de dolari.

"Trimestrul patru a reprezentat un final solid al unui an fără precedent pentru Zoom. În condiţiile în care lumea iese din pandemie, munca noastră abia acum începe", a afirmat şeful companiei, Eric Yuan.

Acesta a dat asigurări că Zoom este "bine poziţionată pentru o creştere solidă în următoarea perioadă".

În acest trimestru, compania estimează că va obţine venituri între 900 şi 905 milioane de dolari, în timp ce analiştii se aşteaptă la 892,2 milioane de dolari.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri