Meta, compania lui Mark Zuckerberg, care controlează Facebook, Instagram sau WhatsApp, a confirmat că evaluează posibilitatea de a lansa propria sa rețea socială bazată pe text, similară cu Twitter, relatează BusinessInsider.

„Credem că există o oportunitate pentru apariția unui spațiu separat în care creatorii și personalitățile publice își pot împărtăși noutățile despre interesele lor în timp util”, a declarat un reprezentant al companiei Meta.

Afirmațiile celor de la Meta au venit în contextul în care au apărut informații despre proiectul „P92”, care s-ar referi la posibilitatea ca Meta să lanseze o rețea similară cu Twitter au fost publicate de Moneycontrol.

Surse familiare cu planurile companie lui Zuckerberg au declarat că aplicația Meta va fi descentralizată și va folosi același protocol care alimentează rețeaua Mastodon, cunoscut sub numele de ActivityPub.

Informațiile arată că utilizatorii se vor putea conecta la „P92” cu datele lor de conectare Instagram, iar Meta speră să valorifice toate datele utilizatorilor din Instagram pentru a îmbunătăți produsul, chiar dacă nu vor folosi noua rețea socială.

Planurile celor de la Meta vin în timp ce problemele Twitter continuă să se adâncească în urma preluării acestuia de către Elon Musk în octombrie anul trecut.

Miliardarul a redus forța de muncă a Twitter cu aproape trei sferturi de când a venit la conducerea companiei, ajungând la mai puțin de 2.000 de oameni.

Mai mult, în acest contest, rețeaua a suferit mai multe întreruperi, dintre care una a fost cauzată de ștergerea accidentală a datelor de către un inginer, care a constatat ulterior că nu a mai rămas nimeni în echipa responsabilă să o repare.

Musk a mai spus că a existat un „declin masiv al cererii pentru publicitate” de când a preluat conducerea, dând vina pe cauze „politice”.

Sursa foto: Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri