Ni se spune adesea că o cheie a succesului este stabilirea unor așteptări cât mai mari și a unor obiective cât mai ambițioase. Dar Jensen Huang, CEO-ul Nvidia, vrea ca absolvenții privilegiați ai generației Z să își reducă așteptările.

"Oamenii cu așteptări foarte mari au o reziliență foarte scăzută - și, din păcate, reziliența contează în succes", a declarat Huang în timpul unui interviu recent pentru Stanford Graduate School of Business, preluat de Fortune.com. "Unul dintre marile mele avantaje este că am așteptări foarte scăzute".

Într-adevăr, așa cum a subliniat miliardarul, cei de la instituții de elită precum Stanford au probabil așteptări mai mari pentru viitorul lor decât un om obișnuit. Universitatea Stanford este una dintre cele mai prestigioase din Statele Unite - ocupând locul al treilea în topul celor mai bune din țară, iar puținii studenți care sunt aleși să studieze acolo trebuie să plătească 62.484 de dolari pentru taxa de școlarizare premium, față de costul mediu de 26.027 de dolari pe an.

”Nicio sarcină nu este mai prejos de mine. Pentru că, țineți minte, obișnuiam să spăl vase și toalete. Am curățat o mulțime de toalete. Am curățat mai multe toalete decât voi toți la un loc, iar unele dintre ele... nu pot fi uitate. Nu știu ce să vă spun. Asta e viața", a declarat Jensen Huang, omul a cărui companie, NVIDIA, este astăzi evaluată la 2,2 trilioane de dolari, mai mult decât Amazon (1,83 trilioane dolari) și aproape de gigantul Apple (2,64 trilioane dolari)

Huang subliniază că indiferent de ce scrie pe diploma facultății, aceasta nu te va învăța să fii rezistent în viață și niciun curs nu te poate învăța cum este să treci prin greutățile vieții.

"Nu știu cum să vă învăț asta. Nu pot spune decât că vă doresc multă suferință și durere (n.red. pentru a învăța astfel care sunt adevăratele dificultăți ale vieții)", a adăugat Huang.

Sfaturile lui Huang pentru noua generație privilegiată din SUA vin din propria sa experiență. Acest geniu al tehnologiei - care, cu o avere netă de 80 de miliarde de dolari, este unul dintre cei mai bogați oameni din lume - s-a născut în Taiwan în 1963 și și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale timpurii în Thailanda, înainte de a se muta în SUA la vârsta de 9 ani.

În interviul de la Stanford, el și-a atribuit succesul în bună parte primului său loc de muncă la Denny's (popular lanț de restaurante din SUA), unde a fost "cel mai bun spălător de vase", înainte de a fi promovat ca ajutor de ospătar.

Întâmplător, în perioada în care lucra la Denny's el a venit cu ideea unei companii specializate în cipuri de calculator pentru redarea graficii, alături de prietenii săi Chris Malachowsky și Curtis Priem. Cei trei au devenit cofondatori ai companiei NVIDIA.

Sursa foto: Flickr / Maurizio Pesce

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri