Pretul petrolului a scazut luni cu peste un dolar, continuand declinul de saptamana trecuta, din cauza indepartarii investitorilor de active riscante dupa ce ministrii Finantelor din zona euro au amanat decizia finala privind urmatoarea transa din imprumutul catre Grecia, transmite Reuters.
Pretul petrolului Brent a scazut cu 1,42 dolari, la 111,79 dolari pe baril, in timp ce referinta de pe piata americana a coborat cu 1,16 dolari, la 91,85 dolari pe baril, potrivit Mediafax.

"Criza din Grecia a rezultat intr-o aversiune mai ridicata fata de risc, care afecteaza preturile petrolului", noteaza analistii Commerzbank intr-un raport transmis investitorilor.

Ministrii Finantelor din zona euro au amanat pentru inceputul lunii iulie decizia finala privind plata urmatoarei transe, de 12 miliarde euro, din imprumutul catre Grecia, cerand mai intai trecerea masurilor de austeritate si privatizarilor prin parlamentul elen.

Moneda euro a scazut cu 0,8% fata de dolar in urma deciziei oficialilor europeni, iar indicele dolarului a urcat cu 0,4% in raport cu un cos de valute de referinta, contribuind la deprecierea activelor denominate in moneda americana.

Ministrii europeni au precizat ca anticipeaza plata transei pana la jumatatea lunii iulie, cand Grecia ar putea intra in default daca nu primeste banii.

Vineri, petrolul Brent a inchis la 113,21 dolari pe baril, cel mai redus nivel din 24 mai, inregistrand o scadere de 4,7% la nivelul saptamanii trecute, cea mai abrupta de la inceputul lunii mai. Referinta pe piata americana a inchis la 93,01 dolari pe baril, cu un declin de 2,04%.

Totusi, scaderea preturilor petrolului ar putea inceta, deoarece temerile privind oferta de pe piata globala continua sa puna presiuni in sens pozitiv asupra cotatiilor, pe fondul turbulentelor din Orientul Mijlociu si Africa de Nord. In plus, investitorii sunt ingrijorati cu privire la incetinirea cresterii economice globale.

In plus, cotatiile actuale sunt suficient de scazute incat pot reprezenta pentru unii investitori o oportunitate de cumparare, comenteaza un analist.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri