Aproape unu din trei americani s-a confruntat cu saracia timp de cel putin doua luni in cursul recesiunii economice, un nivel mai mare decat in cursul unui interval precedent de trei ani, potrivit unui studiu al Biroului de Recensamant publicat miercuri, relateaza AFP, citata de Mediafax.

Potrivit acestui studiu, 31,6% dintre americani au cunoscut saracia timp de cel putin doua luni in perioada 2009-2011, cu 4,5 puncte procentuale mai multi decat in anii 2005-2007. "Cand oamenii vad statistici despre saracie, cred ca aceste persoane au fost sarace toata perioada", insa "acest studiu ne permite sa observam cum intra sau ies persoanele din saracie", a subliniat Ashley Edwards, o analista la Biroul de Recensamant, citata in comunicat.

In timpul recesiunii, americanii s-au confruntat cu saracia pe o perioada mediana de 6,6 luni, in comparatie cu cele 5,7 luni in cursul perioadei precedente. La inceputul perioadei (ianuarie si februarie 2009), 37,6 milioane de americani erau afectati de saracie, insa multi au iesit din aceasta situatie. In total, 12,6 milioane de americani, adica 35,4%, care erau saraci in 2009, nu mai erau saraci in 2011. In schimb, 26,4% au ramas in aceasta situatie timp de aproape trei ani (34 de luni).

Invers, alti americani au devenit saraci in timpul crizei. Aproximativ 13,5 milioane de persoane, adica 5,3% din populatie, care nu erau saraci in 2009, au devenit saraci in 2011. In aceeasi perioada, 44% dintre americani au iesit din saracie dupa patru luni, iar pentru 15,2% dintre americani saracia a durat peste un an. Odata devenite sarace, durata mediana a saraciei persoanelor in varsta (peste 65 de ani) atingea 8,3 luni, mai mare decat in cazul copiilor sau adultilor activi.

Durata mediana a saraciei este mai mare in gospodariile mamelor celibatare (8,4 luni) decat cea a gospodariilor cuplurilor casatorite (5,6 luni). Hispanicii sunt mai susceptibili sa devina saraci decat persoanele de culoare, dar mai susceptibile sa iasa din saracie, cu o durata mediana de saracie mai putin lunga (6,4 luni) decat a persoanelor de culoare (8,5 luni).

Citeste si:
A "plouat" cu bani in SUA dupa ce usa unui camion blindat s-a
Video A "plouat" cu bani in...

Biroul de Recensamant calculeaza saracia exclusiv pe baza veniturilor, fara sa tina cont de anumite ajutoare guvernamentale, ca bonuri alimentare. Pragul saraciei, in 2011, pentru o gospodarie de patru persoane, era de 23.021 de dolari pe an (11.484 de dolari pentru o singura persoana).


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
SUA a relaxat regulile de expulzare rapida a imigrantilor ilegali