Tabara "nu" ar obtine o victorie in referendumul de duminica din Grecia asupra unei propuneri a creditorilor - cu 54% de voturi, in timp ce tabara "da" ar obtine doar 33% din voturi, releva un sondaj publicat miercuri care subliniaza ca distanta s-a redus dupa inchiderea bancilor, relateaza Reuters.

Ancheta a fost realizata de catre institutul ProRata pentru cotidianul Efimerida Ton Synatkton pe o perioada de mai multe zile, inainte si dupa anuntarea masurilor de plasare sub control a capitalurilor, care au obligat bancile sa inchida si care au plafonat retragerile zilnice din bancomate. Ea ofera, astfel, o idee despre impactul pe care aceste masuri, care au intrat in vigoare luni, le au asupra alegatorilor, scrie Mediafax.

Tabara "nu", care sustine Guvernul lui Alexis Tsipras, era creditata cu 57% din intentiile de vot in randul persoanelor intervievate inaintea masurilor de plasare su control a capitalurilor. Aceasta a scazut la 46% in esantionul intervievat ulterior, precizeaza institutul. Concomitent, tabara "da" a crescut de la 30% la 37%.

De asemenea, inainte de anuntarea masurilor nu se pronuntau 13% dintre persoanele intervievate. Ulterior, ponderea acestora a crescut la 17%. Grecii sunt chemati duminica sa raspunda intrebarii "Ar trebui sa fie acceptata propunerea avansata de catre Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul Monetar International la sedinta Eurogrupului din 25 iunie 2015, alcatuita din doua parti care formeaza propunerea lor per ansamblu?".

Sursa foto: Steagul Greciei/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri