Peste 50 de diplomati din Departamentul de Stat au semnat un memo intern in care critica dur politica SUA in Siria si cer lovituri militare impotriva Guvernului presedintelui Bashar al-Assad, pentru a opri incalcarile continue ale armistitiului comise de acesta, relateaza Reuters.

Documentul, semnat de 51 de oficiali de nivel mediu si inalt, reflecta opiniile diplomatilor care au lucrat la dosarul sirian, unii dintre ei de ani de zile, si care considera ca actuala politica este ineficienta, a spus o sursa citata sub acoperirea anonimatului, care a vazut memo-ul, scrie News.ro.

“Pe scurt, grupul ar vrea sa vada inaintata o optiune militara, pentru a exercita presiune (…) pe regim”, a explicat oficialul.

Un alt diplomat, care a citit documentul, dar nu l-a semnat, a explicat ca Presedintia se opune unei implicari militare americane mai profunde in conflictul din Siria. El considera ca documentul are putine sanse sa schimbe acest lucru sau sa distraga atentia lui Barack Obama de la lupta impotriva amenintarii persistente si tot mai puternice reprezentate de Statul Islamic.

Desi memo-urile de acest fel sunt dese, numarul de semnaturi strans de acest document este extrem de mare. “Este un numar uimitor de mare”, a explicat fostul ambasador american in Siria, Robert Ford, care a demisionat in 2014 in urma unor diferende pe teme politice si care colaboreaza in prezent cu centrul de reflectie din Washington Middle East Institute.

Citeste si:
Reactii internationale dupa atacul asupra Siriei. Rusia convoaca ONU
Reactii internationale dupa...

“In ultimii patru ani, angajatii Departamentului de Stat au cerut mai multa presiune pe Guvernul Bashar al-Assad pentru indreptarea catre o solutie negociata” care sa puna capat razboiului civil din Siria, a adaugat el.

Ford a amintit ca, in vara lui 2012, secretarul de stat Hillary Clinton a propus inarmarea si antrenarea rebelilor anti-Assad. Planul, care a fost sustinut de alti oficiali de Cabinet, a fost respins de Obama si de consilierii sai la Casa Alba.

Documentul evoca posibilitatea unor raiduri aeriene, dar nu mentioneaza suplimentarea trupelor terestre americane din Siria. SUA au in prezent 300 de militari din fortele speciale in tara araba, care participa la operatiuni antiteroriste impotriva militantilor Statului Islamic, dar nu vizeaza Guvernul Assad.

“Suntem la curent cu memo-ul scris de un grup de angajati ai Departamentului de Stat privind situatia din Siria”, a declarat un purtator de cuvant al diplomatiei american, John Kirby. “Analizam in prezent documentul, care a aparut foarte recent, si nu voi comenta continutul sau”, a adaugat el.

Citeste si:
6 moduri in care Rusia isi face simtita prezenta la nivel global
Rusia si restul lumii: 6...

Eventuale atacuri militare vizand Guvernul Assad ar reprezenta o schimbare majora in politica administratiei Obama, care a refuzat sa intervina direct in razboiul civil din Siria, desi a cerut o tranzitie politica prin care Assad sa fie indepartat de la putere.

Sursa foto: giovanni boscherino / Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Triunghiul din Siria: Trump-Putin-Assad. Cum va raspunde Moscova?