Mai mulţi pasageri ai unui feribot au sărit peste bord şi au înotat spre insula Flores din Indonezia după ce trei persoane aflate la bordul navei au prezentat simptome ale noului coronavirus, a informat miercuri un oficial local.

Echipajul feribotului solicitase marţi acostarea în portul Maumere din Insula Flores, însă cererea i-a fost respinsă, ceea ce i-a determinat pe unii pasageri să părăsească nava sărind peste bord, a precizat Wisnu Handoko, director pentru navigare maritimă în cadrul Ministerului Transporturilor.

Într-un final, feribotului, care plecase din Borneo cu destinaţia Sulawesi, i s-a permis să acosteze, iar pasagerii care au sărit peste bord au fost salvaţi, a precizat el.

"Au făcut ceva extrem de periculos", a completat Wisnu. "Apelăm la pasagerii de pe feribot să respecte regulile şi protocoalele de sănătate", a insistat responsabilul.

Miercuri, numărul de cazuri de COVID-19 confirmate din Indonezia a ajuns 2.956, dintre care 240 s-au soldat cu decese, potrivit Ministerului Sănătăţii din această ţară.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri