Argentina a interzis toate zborurile comerciale, interne și internaționale, până la 1 septembrie din cauza pandemiei de coronavirus, acesta fiind una dintre cele mai dure măsuri luate până acum de vreun stat.

Autoritățile au anunțat că operatorii aerieni nu ar trebui să aibă voie să vândă bilete pentru zborurile care ar putea să nu aibă loc în următoarele 4 luni, scrie Digi24.

Administrația aviației civile din Argentina a emis luni un decret care interzice vânzarea de bilete pentru zboruri comerciale, atât internaționale cât și interne. Potrivit acestui for, 1 septembrie este "o dată rezonabilă" pentru reluarea activității. Decretul ar avea rolul de a împiedica operatorii să vândă bilete pentru zboruri neaprobate de autoritățile argentiniene. Companiile din industria avitației au avertizat că mii de oameni ar putea rămâne fără locuri de muncă după această măsură dură.

Agenția internațională pentru aviație IATA a trimis o scrisoare guvernului argentinian, precizând că această decizie încalcă acorduri bilaterale și pune în pericol peste 300.000 de locuri de muncă pe plan local.

Multe state din America de Sud au introdus restricții privind zborurile, însă nicio țară nu a anunțat un termen atât de avansat pentru reluarea acestora.

Argentina și-a închis granițele pentru cetățenii străini încă din luna martie, când a impus restricții dure pentru controlarea epidemiei. În prezent, statul sud-american are aproape 4.000 de cazuri de COVID-19 și 192 de morți.

Citește și: Orban: Parcurile și hotelurile ar putea fi deschise după 15 mai, dar locurile de joacă și restaurantele vor rămâne închise pentru că prezintă un risc epidemiologic mare.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri