Donald Trump, fostul președinte al SUA, ar plănui să își lanseze propria platformă de socializare pentru a putea să ajungă la publicul său, după ce a fost restricționat de Facebook și Twitter.

Conform publicației americane CNBC, măsura ar putea să apară tocmai în contextul în care Donald Trump a fost suspendat de pe Twitter, Facebook și alte rețele de socializare după asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, asalt în cadrul căruia a fost bănuit că a incitat protestatarii să ia cu asalt clădirea.

Jason Miller, un purtător de cuvânt al campaniei electorale din 2020 a lui Donald Trump, a declarat pentru Fox News că Trump va reintra în social media cu o nouă platformă de socializare care va fi deținută de fostul președinte și care va „schimba jocul”.

Miller nu a dat mai multe detalii și CNBC nu a putut să obțină vreun comentariu de la oficialii din cadrul Organizației Trump.

Săptămâna trecută, Twitter a spus că va căuta păreri ale utilizatorilor referitoare la când și cum ar trebui să îi restricționeze liderii lumii atunci când se abat de la termenii și condițiile de pe platformă.

Twitter, Facebook și alte rețele sociale au fost sub investigație pentru modul în care au gestionat conturile politicienilor și ale oficialilor din guvernele lumii după momentul în care au suspendat contul lui Trump pentru incitare la violență.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri