Statele Unite ale Americii vor trimite Ucrainei 100 de drone kamikaze de tip Switchblade în cadrul ajutorului militar suplimentar de 800 de milioane de dolari, anunţat de către preşedintele Joe Biden.

Switchblade este o aşa-numită „dronă hoinară” sau dronă kamikaze, care poate sta în aer până la 30 de minute deasupra unei anumite zone, până când este direcţionată să atace o ţintă anume, de către un operator care dirijează aparatul de la distanţă, scrie Digi24 citând Politico.

Drona kamikaze este lansată cu ajutorul unui tub, asemenea unui proiectil de artilerie. Switchblade are un sistem de ghidare prin GPS în timp real. Drona, încărcată cu exploziv, este proiectată să intre direct în ţinta vizată şi să o distrugă.

Modelele mai mici ale acestei drone cântăresc aproximativ 3 kilograme şi încap într-un rucsac. Modelele mai mari cântăresc în jur de 30 de kilograme şi sunt eficiente inclusiv împotriva blindatelor.

În plus, dronele americane sunt mult mai rapide decât cele turceşti Bayrakatar (folosite deja de ucraineni în cele trei săpătmâni de război) şi pot evita mai uşor sistemele de apărare antiaeriană ruseşti, precizează NBC News.

Politico notează că acordarea de SUA către Ucraina a unor astfel de arme reprezintă intrarea într-o nouă etapă a înarmării rezistenţei ucrainene în faţa invadatorilor ruşi, după ce administraţia americană a trimis, până în prezent, rachete antitanc de ultimă generaţie Javelin şi rachete antiaeriene portabile Stinger.

Preşedintele american Joe Biden a anunțat că SUA trimit un ajutor militar suplimentar în valoare de 800 de milioane de dolari pentru Ucraina, care include drone şi sisteme antiaeriene, informează Reuters.

Lista de arme furnizate Ucrainei mai include 10.000 de rachete antitanc, 800 de rachete antiaeriene şi mii de arme de asalt, conform ABC News.

Prin noul pachet, care pe lângă rachete antitanc şi antiaeriene include şi drone kamikaze, suma totală alocată într-o săptămână pentru a sprijini armata ucraineană în faţa invaziei ruse ajunge la valoarea de un miliard de dolari, potrivit preşedintelui SUA, Joe Biden.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri