Partidul de guvernământ şi aliaţii săi au câştigat o "super-majoritate" la alegerile senatoriale organizate duminică, 10 iulie, în Japonia, la doar câteva zile după asasinarea fostului premier Shinzo Abe, conform informaţiilor apărute în presa locală, transmite AFP, citată de Agerpres.

Partidul Liberal Democrat (PLD, dreapta naţionalistă) din care făcea parte fostul premier asasinat, şi aliatul său Komeito şi-au consolidat poziţia câştigând peste 75 din cele 125 de mandate senatoriale aflate în joc. Camera superioară are 248 de locuri, jumătate dintre acestea fiind reînnoite la fiecare trei ani.

Dispunând de această majoritate confortabilă, guvernul poate schimba Constituţia pacifistă pentru a consolida rolul militar al ţării pe scena mondială, un obiectiv de lungă durată al lui Shinzo Abe.

Recunoscându-şi înfrângerea, Kenta Izumi, liderul Partidului Constituţional Democrat de opoziţie, a spus că este clar că "alegătorii nu au vrut să schimbe şi să ne încredinţeze guvernul", potrivit Kyodo News.

Prezenţa la vot a fost de 52%, conform datelor disponibile în această etapă.

"Cred că este important că alegerile s-au putut desfăşura în mod normal", a comentat premierul Fumio Kishida, adăugând că se va dedica principalelor priorităţi ale guvernului: pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina şi inflaţia.

Campania electorală a fost dominată de creşterea preţurilor şi de riscurile privind furnizarea de energie electrică, în contextul în care valul de căldură de la sfârşitul lunii iunie a stârnit temeri privind o penurie în domeniu.

Într-o ţară deseori criticată pentru lipsa de reprezentare a femeilor în instituţii şi în conducerea companiilor, un procent record de 33% femei s-au numărat printre cei 545 de candidaţi.

Victoria de duminică va consolida puterea premierului Fumio Kishida, care a susţinut o politică economică mai redistributivă denumită "noul capitalism". Cooperarea strânsă cu aliaţii occidentali pentru a exercita presiuni asupra Rusiei a fost, de asemenea, susţinută de populaţie, iar planul său de a creşte semnificativ bugetul apărării se bucură şi el de popularitate, întrucât China continuă să îşi afirme ambiţiile teritoriale în Asia-Pacific.

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken, aflat într-un turneu în Asia, a făcut o scurtă oprire luni la Tokio pentru a transmite personal condoleanţe poporului japonez pentru asasinarea lui Shinzo Abe.

Biroul fostului premier asasinat a declarat pentru AFP că luni seară va fi organizat un priveghi, iar înmormântarea va avea loc marţi, cu participarea membrilor familiei şi a persoanelor apropiate.

Ceremonia funerară va avea loc la templul Zojoji din capitala niponă, potrivit presei locale.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri