Prognozele Kievului nu mai sunt atât de optimiste ca în lunile trecute, dat fiind că planul este de recucerire a tuturor teritoriilor ocupate de ruși, inclusiv Donbas și Crimeea.

Războiul va fi lung și ar putea continua până viitoare, a declarat Oleksii Arestovici, consilier al președinției ucrainene și fost ofițer de informații, responsabil cu briefing-ul de presă zilnic privind evoluția conflictului. Arestovici a explicat că, în opinia sa, nu e posibil ca teritoriul ucrainean să fie eliberat mai devreme de vara 2023 de invadatorii ruși, scrie Unian.

Oficialul de la Kiev este însă optimist, bazându-se pe armamentul de ultimă generație, mai ales pe rachetele HIMARS. El recunoaște însă că prognozele sale anterioare, cum că războiul va lua sfârșit în 2022, erau exagerate.

”Întrebarea este cum va reacționa conducerea politică și militară a Federației Ruse când vor începe să piardă iar acest lucru va fi vizibil și pentru omul de pe stradă”, a spus Arestovici. El recunoaște și că e foarte greu de făcut o predicție privind momentul când Moscova va accepta înfrângerea, ”din cauza idioției conducerii de la Kremlin”.

Retail jobs

În opinia sa, Putin vrea negocieri și este dispus în acest moment să dea înapoi Hersonul și alte teritorii cucerite, dacă poate păstra Donbas și Crimeea. Președintele Zelenski nu va accepta însă niciodată asemenea condiții de pace. ”Vor să scape de sancțiuni ca să poată ataca iar peste 5-6 ani, când vor fi mai bine pregătiți”, a spus Arestovici.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri F