Armata rusă a recunoscut că se dau lupte pentru controlul localităţilor Rivnopil şi Urojaine, pe frontul de sud în Ucraina, recunoscând pentru prima oară cu jumătate de gură că trupele sale au dat înapoi, relatează France Presse, citată de Agerpres.

Rusia, cu Vladimir Putin în frunte, susţine de la începutul contraofensivei ucrainene în primele zile ale lunii iunie că operaţiunea este un eşec şi că toate atacurile au fost respinse, în timp ce Kievul afirmă că a eliberat o mână de sate şi aproximativ 100 de kilometri pătraţi, în principal pe frontul de sud.

"În zona pungii de la Vremivka, luptele cele mai intense au loc în cartierele localităţilor Rivnopil şi Urojaine", a indicat vineri Ministerul rus al Apărării, asigurând că a respins acolo cinci atacuri în ultimele 24 de ore cu ajutorul aviaţiei şi artileriei sale.

"O pungă" - termen militar - este o zonă aflată sub controlul unei forţe care avansează ca o protuberanţă într-un sector controlat de un inamic şi deci expus din mai multe părţi atacurilor.

Faptul că lupte au loc pentru aceste localităţi înseamnă că liniile ruseşti s-au retras cu câţiva kilometri spre sud şi spre est în jurul acestei zone expuse de la Vremivka, la frontiera regiunilor Zaporojie (sud) şi Doneţk (est), ocupate parţial de Rusia.

Armata ucraineană a indicat încă o dată joi că avansează, în pofida "puternicei rezistenţe" a trupelor ruse.

Zona de la Vremivka este totuşi situată la peste 10 km nord de principalele linii fortificate ruseşti, constituite în special din tranşee şi capcane antitanc.

Un succes militar ucrainean de amploare în această regiune ar permite ruperea coridorului terestru care leagă Rusia de peninsula anexată Crimeea. Aceasta ar constitui un eşec major pentru Moscova.

Potrivit analiştilor militari, Ucraina nu şi-a lansat încă grosul forţelor sale în contraofensivă şi testează încă în prezent frontul pentru a stabili punctele slabe.

Trupele ucrainene, care înaintează, se confruntă cu o "rezistenţă disperată" din partea forţelor ruse în jurul oraşului Bahmut, în estul ţării, a declarat vineri un comandant ucrainean de rang înalt, citat de Reuters.

Generalul-colonel Oleksandr Sîrski, comandantul forţelor terestre ucrainene, a declarat că situaţia din est este tensionată şi că Rusia îşi aduce cele mai bune divizii în sectorul Bahmut, cu sprijinul artileriei şi al aviaţiei.

"Continuăm să desfăşurăm acţiuni ofensive în direcţii separate, ocupând înălţimile dominante şi fâşiile de pădure cu scopul de a forţa treptat inamicul să iasă de la periferia oraşului Bahmut. Realizând asta, unităţile inamice opun o rezistenţă disperată", a declarat Sîrski pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Micul oraşel Bahmut, acum în ruine, din regiunea Doneţk, a cunoscut unele dintre cele mai aprige şi sângeroase lupte de la invazia pe scară largă a Rusiei în februarie 2022.

Armata ucraineană a declarat săptămâna trecută că a început să respingă forţele ruse în interiorul şi în jurul Bahmut.

Sîrski a spus că forţele ucrainene avansează, de asemenea, în sud. Kievul a declarat joi că a recâştigat controlul asupra a aproximativ 100 km2 de teritoriu în puţin peste o săptămână de la începerea contraofensivei împotriva forţelor ruse.

Analiştii militari susţin însă că bătăliile mai grele abia urmează.

În acelaşi timp, Ministerul rus al Apărării a declarat vineri că forţele sale au respins zece atacuri ale armatei ucrainene pe frontul din Doneţk şi la sud de Doneţk, la frontiera administrativă cu regiunea Zaporojie, în ultimele 24 de ore, provocând 'pierderi semnificative" forţelor Kievului, potrivit EFE.

'Unităţile Forţelor armate ale Ucrainei au continuat să sufere pierderi semnificative în timpul încercărilor nereuşite de a desfăşura operaţiuni ofensive în direcţiile Doneţk-Sud şi Doneţk", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, generalul-locotenent Igor Konaşenkov, în conferinţa sa de presă zilnică.

Potrivit lui Konaşenkov, citat de Reuters, Rusia a utilizat trupe terestre, lovituri aeriene şi focuri de artilerie pentru a împinge înapoi trupele ucrainene şi că, în ultimele 24 de ore, în diferite sectoare, a ucis aproximativ 500 de soldaţi ucraineni şi a distrus cinci tancuri.

De asemenea, au fost distruse numeroase vehicule blindate şi alte echipamente militare ucrainene, a adăugat el.

Reuters nu este în măsură să verifice situaţia de pe câmpul de luptă. Rusia nu a recunoscut oficial progresele ucrainene şi afirmă că trupele ucrainene au suferit pierderi grele, dar Reuters a confirmat eliberarea a cel puţin două sate în est.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri