Manevrele aeriene majore ale NATO în Europa dovedesc puterea şi unitatea Germaniei şi a aliaţilor săi, a afirmat cancelarul german Olaf Scholz, în timpul vizitei la o bază aeriană germană participantă la operaţiune, transmite agenția DPA, citată de Agerpres.

Exerciţiile ar trebui să arate în mod clar oricui ''că suntem pregătiţi să apărăm fiecare centimetru al teritoriului nostru'', a spus Scholz la baza aeriană Jagel, situată la 45 de kilometri de frontiera cu Danemarca.

Exerciţiile Air Defender 2023, la care iau parte 10.000 de soldaţi şi 250 de avioane din 25 de ţări, sunt cele mai mari aplicaţii aeriene din istoria NATO. Ele au început luni şi vor dura până în 23 iunie. În cadrul exerciţiilor, va fi simulat răspunsul NATO la un atac comis de o alianţă estică imaginară asupra portului german Rostock, de la Marea Baltică.

În timpul vizitei, Olaf Scholz a urcat în cockpit-ul unui avion de vânătoare Eurofighter. El a fost însoţit de şeful forţelor aeriene germane, generalul-locotenent Ingo Gerhartz.

Scholz a spus că actuala cooperare din interiorul NATO trimite un ''mesaj important'' în aceste vremuri, referindu-se la invazia rusă în Ucraina.

Pe de altă parte, ministrul apărării german Boris Pistorius a afirmat joi că până acum exerciţiile Air Defender 2023 au fost un succes, fără a se înregistra incidente sau perturbări ale traficului aerian civil.

Unii experţi estimaseră întârzieri semnificative ale zborurilor civile ca urmare a prezenţei atât de multor avioane militare în regiunea baltică.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri