Preşedintele american Joe Biden a negat orice implicare a Statelor Unite sau a aliaţilor lor în revolta grupului de mercenari Wagner împotriva puterii de la Moscova, transmite Reuters.

"Am arătat clar că nu am fost implicaţi, nu am avut nimic de-a face cu asta", a spus liderul de la Casa Albă în primele comentarii după evenimentele din Rusia, conform Agerpres.ro.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov declarase că serviciile de informaţii ale Rusiei investighează o eventuală implicare a spionajului occidental în revolta condusă de liderul Wagner, Evgheni Prigojin.

Biden a dezvăluit că a cerut sâmbătă echipei sale de securitate naţională să îl informeze "din oră în oră" despre situaţie şi să se pregătească pentru o serie de scenarii, despre care nu a dat detalii, şi că la Washington încă se mai evaluează urmările incidentului. "Este prea devreme să ajungem la o concluzie definitivă despre ce urmează".

Preşedintele a mai afirmat că a discutat cu principalii aliaţi ai SUA prin videoconferinţă, pentru a se asigura că există o coordonare a reacţiilor. "Au fost de acord cu mine că trebuie să ne asigurăm că nu îi oferim lui Putin nicio scuză - nu îi oferim lui Putin nicio scuză - pentru a da vina pe Occident şi pentru a da vina pe NATO", a insistat el.

Biden a dialogat şi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi a adăugat că urmează o nouă discuţie cu acesta luni sau marţi, pentru a garanta că sunt "pe aceeaşi lungime de undă".

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri