Egiptul, Israelul şi SUA ar fi căzut de acord cu privire la o încetare temporară a focului în sudul Fâşiei Gaza, situaţie ce coincide cu redeschiderea punctului de trecere a frontierei de la Rafah, scrie Agerpres. Premierul israelian neagă însă existența acordului, contrazicând oficialii americani și egipteni.

UPDATE 11:30 240 de persoane, cetăţeni români, s-au deplasat la graniţa cu Egiptul după ce au solicitat autorităţilor române să fie evacuate din Fâşia Gaza, au precizat surse guvernamentale.

Potrivit surselor citate, autorităţile române sunt în contact cu cetăţenii români şi sunt pregătite să le ofere transportul cu autocare după trecerea frontierei cu Egiptul, urmând să fie conduşi la un aeroport, de unde vor veni în ţară prin intermediul unor curse aeriene.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a negat informaţiile în legătură cu un acord de încetare temporară a focului în sudul Fâşiei Gaza, la doar jumătate de oră după ce surse de securitate din Egiptul vecin au declarat că un astfel de acord urma să fie pus în aplicare.

"Nu există în prezent niciun armistiţiu şi niciun ajutor umanitar în Gaza în schimbul scoaterii străinilor" din Fâşie, se menţionează într-o declaraţie de presă a biroului lui Netanyahu.

Acordul temporar de încetare a focului ar urma să permită ieșirea cetățenilor străini, inclusiv români, și intrarea ajutoarelor umanitare în Gaza prin Egipt. Secretarul de stat american, Anthony Blinken, ar fi fost în spatele acestui acord.

În zonă ar fi 240 de români, care ar fi cerut ajutorul autorităților de la București. 90% dintre aceștia au mers deja la granița cu Egiptul, pentru a trece în această țară.

Peste un milion de persoane au fost forţate să-şi părăsească locuinţele din nordul Fâşiei Gaza, unde Israelul continuă să-şi mobilizeze trupele în pregătirea unei posibile ofensive terestre împotriva Hamas. Purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene a acuzat Hamas că a îngreunat situaţia pentru cei care încearcă să plece spre sud, adică spre Egipt. Numărul celor uciși în atacurile asupra fâșiei Gaza ar fi atins 1.300.

Preşedintele american Joe Biden ia în considerare o călătorie în Israel în următoarele zile. El a avertizat însă că orice încercare a Israelului de a ocupa din nou Fâşia Gaza ar fi o "greşeală gravă".

Sursa foto: Facebook / Israel Defence Force

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri