Preşedintele Volodimir Zelenski a lăudat trupele ucrainene pentru că au avansat "în toate sectoarele", după ce şi-a petrecut ziua pozând şi înmânând decoraţii soldaţilor din prima linie pe fronturile din estul şi sudul ale ţării, informează Reuters.

"Astăzi, în toate sectoarele, soldaţii noştri au făcut progrese. Este o zi fericită", a spus preşedintele Zelenski în discursul său video de luni seara, transmis dintr-un tren după ce a vizitat două zone din prima linie a frontului.

Biroul preşedintelui a postat patru videoclipuri despre călătoria lui Vladimir Zelenski, despre care acesta a spus că a acoperit "sute de kilometri" şi întâlniri în cel puţin trei locuri.

Preşedintele a fost în estul regiunii Doneţk, un punct focal în conflictul iniţiat de Rusia în urmă cu 16 luni, şi în sud în sectorul Berdiansk, în zonele în care forţele ucrainene au recucerit câteva sate şi într-un alt sector tot pe frontul de sud, dar mai spre vest.

În ultimul din cele patru videoclipuri, preşedintele Zelenski declară că a văzut "mai multe brigăzi, toate diferite şi absolut eroice. Diferite, dar cu un singur obiectiv, victoria asupra raşiştilor", a spus el, într-o referire derogativă la soldaţii ruşi.

Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a declarat luni că forţele ucrainene au recâştigat controlul asupra Rivnopil, un sat aflat la vestul unui grup de aşezări recucerite în urma operaţiunilor ofensive. Satul este, se pare, al nouălea capturat de Ucraina în această lună.

Ucraina spune că a făcut progrese de la lansarea contraofensivei, dar forţele ruse continuă să deţină controlul asupra unor zone întinse.

Sursa foto: Presedintia Ucrainei

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri