Agenţia internaţională a Energiei estimează la 75 miliarde de dolari costurile pentru reducerea cu 75% a emisiilor de metan asociate industriei petroliere şi de gaze, până în 2030, şi subliniază că finanţarea acestei tranziţii a reprezentat în 2022 abia 2% din veniturile din sector, relatează agenţia EFE, conform Agerpres.

În raportul publicat marţi, înainte de COP 28 ce va avea loc la Dubai la finele anului, summit dedicat modalităţilor de realizare a acestei reduceri în privinţa metanului, IEA semnalează că obţinerea acestei diminuări cu 75% a metanului generat de sectorul hidrocarburilor este "unul dintre obiectivele cele mai importante" pentru frânarea încălzirii Planetei.

"Metanul este responsabil pentru circa 30% din creşterea temperaturilor începând cu Revoluţia Industrială", semnalează IEA, care subliniază că activitatea energetică este responsabilă pentru 40% din emisiile de metan produse de om, un nivel aproape similar cu cel din agricultură.

Industria petrolieră şi de gaze este, în plus, cea care "dispune de cea mai mare marjă pentru reducerea acestor emisii pe termen scurt", concret cu 80 milioane de tone.

IEA precizează că investiţiile necesare pentru reducerea emisiilor de metan variază în funcţie de regiuni: circa 34 miliarde de dolari în ţările cu venituri ridicate; 27 miliarde de dolari în cele cu venituri medii superioare, 13 miliarde în cele cu venituri medii joase şi 3 miliarde dolari în cele cu venituri reduse.

SUA se evidenţiază ca una dintre ţările analizate care trebuie să facă eforturi mari: circa 22 miliarde de dolari până în 2030.

În opinia reprezentanţilor IEA, companiile petroliere şi de gaze sunt cele care trebuie să îşi asume cea mai mare parte a acestor costuri şi efortul poate fi susţinut, ţinând cont de câştigurile colosale din sector.

"Companiile petroliere şi de gaze au obţinut câştiguri record în 2022. Această industrie şi-a dublat beneficiile globale până la aproape 4.000 miliarde de dolari. Numai 2% din această sumă ar fi suficientă pentru a acoperi măsurile de reducere a metanului, incluzând lanţul său de distribuţie", semnalează IEA.

De asemenea, insistă pe cadrul naţional de reglementare pentru a stimula reducerea metanului, menţionându-l pe cel din Norvegia, cu impozitul pe gaze, măsură din care s-au inspirat Statele Unite în "Inflation Reduction Act', precum şi Canada, alt mare producător de petrol.

Sursa foto: Gabriel Pahontu / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri