De mai multe săptămâni, transportatorii de cereale din Ucraina au început să îşi adăpostească navele pe partea românească a braţului Chilia în timpul nopţii, informează agenţia de presă DPA, care îl citează pe Florin Vizan, directorul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, transmite Agerpres.

Potrivit lui Florin Vizan, diplomaţi din Uniunea Europeană şi SUA au negociat această măsură de protecţie cu autorităţile române şi ucrainene în luna august.

Ameninţarea atacurilor aeriene ruseşti a întrerupt deseori transferul cerealelor de pe o navă pe alta pe partea ucraineană a Dunării, a apreciat Florin Vizan.

"Ca măsură preventivă, ucrainenii îşi aduc, temporar, navele pe partea românească", a precizat Florin Vizan. Acesta este motivul pentru care, în prezent, exporturile de cereale durează atât de mult, a adăugat Vizan.

O mare parte din exporturile de cereale ale Ucrainei trec prin portul Constanţa, pentru că atacurile ruseşti au făcut imposibile exporturile prin porturile ucrainene de la Marea Neagră.

Conform autorităţii portuare, în primele opt luni ale anului, Ucraina a exportat 9,2 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa, însă ritmul livrărilor a încetinit, pe măsură ce atacurile ruseşti asupra porturilor de la Dunăre s-au intensificat. Comparativ, pe tot parcursul anului 2022, Ucraina a expediat 8,6 milioane de tone de cereale prin portul Constanţa.

Sursa foto: Shutterstock / Georgii Shipin

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri