Un gazoduct şi un cablu de telecomunicaţii care conectează ambele Finlanda şi Estonia prin Marea Baltică au fost avariate, a anunţat preşedintele finlandez Sauli Niinisto. El a menţionat că locul avariei a fost identificat şi că aceasta a rezultat probabil în urma unei "activităţi externe". Cauza acestei scurgeri încă nu este clară şi ancheta continuă, a adăugat şeful statului finlandez.

"Am discutat astăzi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. NATO este pregătită să asiste investigaţiile", a mai spus Sauli Niinisto, conform Agerpres. La rândul său, secretarul general al Alianţei, Jens Stoltenberg, a scris pe reţeaua socială X că "NATO face schimb de informaţii şi este pregătită să sprijine aliaţii".

Într-o declaraţie separată, premierul finlandez Antti Orpo a spus că "este prea devreme pentru a trage concluzii despre cine sau ce a cauzat avaria".

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că "condamnă cu fermitate orice act de distrugere deliberată a infrastructurii esenţiale", după deschiderea unei anchete privind o scurgere de gaz din conducta care leagă Finlanda de Estonia.

"Ancheta se bazează pe ipoteza unui eventual act deliberat (...) Suntem pe deplin solidari cu Finlanda şi Estonia", a subliniat Ursula von der Leyen într-un comunicat, după discuţii telefonice cu premierii celor două state.

Gazoductul Balticconnector, ultimul operaţional în Finlanda după ce această ţară a sistat importurile de gaz din Rusia, a fost închis duminică după ce o scădere de presiune a indicat o scurgere de gaz din această conductă ce are o lungime de 77 de kilometri. Operatorul finlandez al conductei, compania Gasgrid, estimează că reparaţiile vor dura mai multe luni. Această companie a anunţat că va elabora planuri de reparaţii şi un calendar al lucrărilor.

SURSA: elering.ee

"Scăderea presiunii în conductă a fost destul de rapidă, ceea ce poate indica faptul că nu este o avarie minoră. Dar cauza încă nu este clară", a declarat pentru Reuters un responsabil din sectorul energetic.

Conducta Balticconnect a fost inaugurată în decembrie 2019 pentru a oferi Finlandei şi celor trei state baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) mai multă flexibilitate în aprovizionarea cu gaz şi a le diminua dependenţa faţă de Rusia.

Finlanda a amplasat anul trecut la capătul conductei de la Inkoo un terminal flotant de regazeificare a gazului natural lichefiat (LNG) importat pe cale maritimă pentru a substitui gazul rusesc a cărui livrare a încetat după ce guvernul de la Helsinki a respins cererea Moscovei de a-i plăti gazul în ruble. După invazia rusă în Ucraina, gazoductul Balticconnect a jucat un rol important în aprovizionarea statelor baltice cu gaz transportat dinspre terminalul LNG de la Inkoo.

Totuşi, scoaterea acestui gazoduct din funcţiune ar putea să nu afecteze aprovizionarea statelor baltice pe parcursul iernii, întrucât Estonia poate primi gaz prin Letonia, care este conectată la reţeaua europeană de gazoducte.

Avarierea acestui gazoduct aminteşte de sabotajul asupra conductelor Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri