Orice nou ajutor american acordat Ucrainei va constitui un "fiasco", a declarat marţi Kremlinul, cu câteva ore înainte de o întâlnire între preşedintele SUA, Joe Biden, şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, privind ajutorul militar de care Kievul are nevoie în războiul împotriva Rusiei, relatează AFP, conform Agerpres.

"Zecile de miliarde de dolari pompate în Ucraina nu au ajutat-o să reuşească pe câmpul de luptă. Iar zecile de miliarde de dolari suplimentare pe care Ucraina vrea să le vadă injectate (în război) vor fi sortite aceluiaşi fiasco", a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat de presă despre întâlnirea aşteptată de la Washington între Biden şi Zelenski.

În ceea ce priveşte situaţia politicianului rus de opoziţie Aleksei Navalnîi, Kremlinul a denunţat marţi ingerinţa "inacceptabilă" a SUA în cazul disidentului rus, după ce Washingtonul s-a declarat "îngrijorat" de faptul că apropiaţii acestuia nu mai au veşti despre el de o săptămână.

"Este vorba despre un deţinut care a fost găsit vinovat (...) şi care ispăşeşte pedeapsa pe care a primit-o. Considerăm că orice amestec, mai ales din partea Statelor Unite, este inacceptabilă", a afirmat Peskov.

Luni, aliaţii lui Aleksei Navalnîi au afirmat că acesta a fost mutat din colonia penitenciară IK-6 din regiunea Vladimir, la est de Moscova, şi nu se ştie unde se află acum.

Apropiaţi ai lui Navalnîi au indicat că se pregătesc pentru un posibil transfer al acestuia într-o colonie cu un regim mai dur, după ce în august a fost condamnat la încă 19 ani de închisoare.

Procesul de transferare a deţinuţilor pe calea ferată străbătând vastul teritoriu al Rusiei poate dura săptămâni întregi, iar apropiaţii lor nu pot afla informaţii despre ce se întâmplă cu aceştia decât după ce ajung la destinaţie.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a cerut luni eliberarea imediată a lui Navalnîi, spunând că, "în primul rând, acesta nu ar fi trebuit niciodată să fie închis", notează Reuters.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri