Cetăţenii elveţieni vor fi chemaţi la un referendum pentru a se pronunţa asupra interzicerii importurilor de foie gras şi blănuri, după ce o asociaţie de protecţie a animalelor a colectat numărul necesar de semnături pentru convocarea consultării, scrie Agerpres.

Acea asociaţie, "Alianţa Animal Elveţian", a strâns 106.448 de semnături împotriva importurilor de foie gras şi 116.140 de semnături împotriva importurilor de blănuri, peste pragul minim legal de 100.000 de semnături pentru convocarea unui referendum.

Tehnica hrănirii păsărilor cu forţa pentru îngrăşarea ficatului este interzisă în Elveţia, nu sunt însă interzise şi importurile de produse obţinute prin această tehnică. Cu 200 de tone de foie gras importate în fiecare an, "Elveţia se poziţionează din nefericire printre principalii importatori ai acestui produs (...) În fiecare an, 400.000 de raţe şi 12.000 de gâşte sunt ucise pentru a răspunde doar cererii din ţara noastră", argumentează asociaţia.

Referindu-se la propunerea privind interzicerea importurilor de blănuri, aceeaşi asociaţie menţionează că sunt sacrificate circa 1,5 milioane de animale pentru cele 350 de tone de blănuri importate anual de Elveţia.

Parlamentul elveţian şi guvernul federal de la Berna au respins în luna septembrie interzicerea importurilor de foie gras, deputaţii avertizând că o asemenea măsură riscă să conducă la un turism pentru cumpărături în Franţa vecină, în detrimentul comerţului local.

Elveţia are un sistem de democraţie directă în care cetăţenii sunt chemaţi adesea la referendumuri pe teme diverse şi inedite.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri