Sonda de aselenizare Peregrine, construită de compania Astrobotic nu are şanse de aselenizare în siguranţă după ce a înregistrat o scurgere de combustibil în primele ore ale parcursului său prin spaţiu, conform unui anunţ făcut de companie, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Astrobotic a anunţat că modulul de aselenizare dispune încă de o cantitate de combustibil suficientă pentru a putea funcţiona ca o sondă spaţială, iar inginerii care se ocupă de misiune urmează să determine care va fi noua sa misiune orbitală.

Modulul de aselenizare este primul dispozitiv american care încearcă să se plaseze pe Lună după o pauză de peste 50 de ani. Acesta a fost lansat cu racheta Vulcan Centaur a grupului industrial ULA, din care fac parte Boeing şi Lockheed Martin, care a realizat primul său zbor în spaţiu de la baza Cape Canaveral după ce s-a desprins de pe rampa ei de lansare luni la ora locală 02:18 (07:18 GMT).

În ultimii ani, companii private israeliene şi japoneze au încercat să plaseze module de asolizare pe Lună, însă misiunile lor s-au încheiat cu prăbuşiri ale vehiculelor trimise în spaţiu.

Până în prezent, doar Statele Unite, fosta Uniune Sovietică, China şi India au reuşit să plaseze cu succes vehicule spaţiale pe suprafaţa Lunii.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri