Parlamentul turc va dezbate marţi, 23 ianuarie, ratificarea aderării Suediei la NATO, a anunţat postul privat CNN Turk, relatează Agenția France Presse, citată de Agerpres.

De asemenea, informaţia a fost confirmată pentru Reuters de trei surse parlamentare de la Ankara. Alte mass-media locale, precum postul privat NTV, relatează despre un vot mai târziu în cursul acestei săptămâni. Totuşi, Reuters scrie despre un posibil vot chiar marţi.

Comisia de politică externă a parlamentului turc a aprobat luna trecută ratificarea, dar mai trebuie să se pronunţe şi plenul, înainte ca protocolul să fie semnat de preşedintele Recep Tayyip Erdogan.

Turcia şi Ungaria sunt singurele state membre ale NATO care încă nu au ratificat aderarea Suediei la Alianţă. Ankara a invocat lipsa de cooperare a guvernului de la Stockholm în extrădarea către Turcia a unor persoane pe care aceasta le consideră având legături cu organizaţii teroriste, în special din zona kurdă, iar Budapesta reproşează politicienilor suedezi că şi-au făcut un obicei din a emite critici la adresa guvernului conservator condus de Viktor Orban.

Într-o declaraţie de luna trecută, preşedintele Erdogan a adăugat drept condiţie pentru ratificarea aderării Suediei la NATO aprobarea de către Congresul SUA a livrării unor avioane de vânătoare F-16 către Turcia.

Administraţia preşedintelui american Joe Biden nu este ostilă acestei furnizării acestor avioane, dar Congresul de la Washington a blocat până în prezent tranzacţia din motive politice, legate în principal de tensiunile Turciei cu Grecia şi de situaţia drepturilor omului în Turcia.

După o întrevedere avută mai devreme luna aceasta cu ministrul turc de externe Hakan Fidan, secretarul american de stat Antony Blinken a declarat că se aşteaptă ca Turcia să ratifice aderarea Suediei la NATO în "săptămânile următoare".

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri