Cea mai mare bancă comercială din Etiopia se străduiește să recupereze sume mari de bani retrase de clienți în urma unei "erori de sistem". Clienții au descoperit că puteau retrage mai mulți bani decât aveau în conturile lor de la Commercial Bank of Ethiopia (CBE).

Mai mult de 40 de milioane de dolari au fost retrași sau transferați către alte bănci, scrie BBC. Banca a avut nevoie de mai multe ore până să poată bloca tranzacțiile

Vestea despre eroare s-a răspândit mai ales în rândul studenților din universități. Astfel, s-au format cozi lungi la bancomatele din campusuri, un student din vestul Etiopiei declarând pentru BBC Amharic că oamenii au retras bani până când polițiștii au ajuns în campus pentru a-i opri.

Studentul, care urmează cursurile Institutului Universitar de Tehnologie Jimma, a declarat că "nu a crezut că este adevărat" atunci când prietenii săi i-au spus în jurul orei locale 01:00 că este posibil să retragă sume mari de la bancomate sau să transfere banii folosind aplicația băncii.

Un alt student, de la Universitatea Dilla din sudul Etiopiei, a declarat că mai mulți colegi de-ai săi au retras bani de la CBE între miezul nopții și ora locală 02:00.

Peste 38 de milioane de persoane dețin conturi la CBE, care a fost înființată în urmă cu 82 de ani.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri