Un plan social referitor la reducerea a 200 de posturi la Sgam, filiala de gestiune a activelor a grupului bancar francez Societe Generale (SocGen), prezent pe piata romaneasca prin subsidiara BRD Groupe SocGen, ar putea fi anuntat in septembrie, potrivit unor surse sindicale, citate de AFP.
Cotidianul Liberation, potrivit caruia la originea pierderilor inregistrate de Societe Generale se afla Sgam, scrie ca filiala ar putea "fi fragmentata, iar o parte vanduta catre Credit Agricole", "ceea ce inseamna ca mai multe sute de angajati ar putea fi concediati cu ocazia unui plan social ce va fi lansat in decurs de cateva luni".

Sindicatele au negociat deja din martie "garantii" pentru salariatii vizati de transferul la Credit Agricole, printre care asigurarea de a putea reveni la Societe Generale, potrivit unor declaratii citate de AFP.

Pentru cei "200 de salariati" au fost prevazute ajutoare in caz de plecari voluntare, anunta NewsIn.

In cadrul unui raspuns al Sgam cu privire la consecintele sociale ale unei astfel de fuziuni, publicat pe blogul jurnalistului de la Liberation, conducerea precizeaza ca "managementul s-a angajat la cel mai inalt nivel sa nu existe plecari obligatorii".

Sgam are circa 3.000 de salariati, dintre care 1.700 ar putea fi afectati de o eventuala fuziune, 700 dintre acestia fiind in Franta.

Pe de alta parte, Societe Generale a negat o stire conform careia a avut deprecieri de active de 5 miliarde euro in 2008 si a ramas cu o suma similara de produse toxice.

Presupusele deprecieri de active, raportate pe prima pagina a cotidianului francez Liberation, s-au ridicat la aceeasi suma ca pierderile de 4,9 miliarde euro ale SocGen in urma unei fraude din 2008, in care a fost implicat fostul angajat Jerome Kerviel.

Reprezentantii bancii franceze au declarat ca stirea este nefondata. "SocGen neaga in mod oficial stirea aparuta duminica in cotidianul Liberation", a anuntat banca intr-un comunicat.

Autoritatea franceza pentru reglementarea pietelor financiare nu a facut niciun fel de comentarii.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri