Cresterea anuala a Produsului Intern Brut (PIB) a incetinit in China de la 10,3% in trimestrul al doilea la 9,6% in trimestrul al treilea, semn ca a doua mare economie a lumii nu risca sa se supraincalzeasca, transmite Reuters.
"Masurile implementate de autoritati la inceputul anului par sa fi adus China pe un drum intermediar, intre supraincalzire si o scadere serioasa (a ritmului de dezvoltare, n.r.)", a afirmat Brian Jackson, analist la Royal Bank of Canada, potrivit Mediafax.

Avansul productiei industriale, un indicator al fortei cresterii economice, a incetinit la 13,3% in septembrie, potrivit biroului national de statistica. Totodata, inflatia a accelerat usor, la 3,6%, maximul ultimelor 23 de luni. Preturile alimentelor au ucat, insa, cu 8% in ritm anual.

"Datele privitoare la PIB incurajeaza banca centrala sa majoreze dobanzile", a mentionat Nie Wen, analist la Fortune Trust. El a precizat ca dobanzile ar putea fi ridicate incepand cu anul viitor.

In primul trimestru, economia a avansat cu 11,9%.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri