Şase clădiri au fost distruse de incendiul izbucnit la staţia GPL din Crevedia, iar alte 77 au fost afectate de suflul exploziilor, este bilanţul tragediei din 26 august consemnat în referatul întocmit de procurorii Parchetului General.

În referatul prin care procurorii solicită arestarea preventivă a patronilor de la staţia GPL sunt enumerate pagubele produse în urma exploziilor la punctul de lucru neautorizat deţinut de firma Flagas SRL în comuna Crevedia: clădirea şi bunurile din interior aparţinând firmei, anexele din curtea imobilului, două cisterne folosite ca depozit pentru gaz, o autocisternă de transport GPL, instalaţii de transfer GPL, un generator electric, un cap tractor aflat în exteriorul curţii şi unul care forma un ansamblu de transport gaz, zece autoturisme parcate pe spaţiul dintre gardul firmei şi şosea, precum şi mai multe bunuri imobile şi mobile aparţinând unor persoane fizice şi juridice.

Cât de mari au fost pagubele produse de explozia de la stația GPL din Crevedia

Din activităţile de cercetare la faţa locului şi din documentele întocmite de către reprezentanţii ISU "Basarab I" al judeţului Dâmboviţa rezultă că au fost produse următoarele degradări şi distrugeri la imobile: 6 imobile afectate prin incendiu; 77 prin suflul exploziilor, clădirea imobilului societăţii (...) cu o suprafaţă de aproximativ 370 mp a fost distrusă în totalitate; doi stâlpi de electricitate aflaţi în exteriorul imobilului.

De asemenea, printre persoanele rănite s-au aflat şi trei jurnalişti.

"În urma verificărilor a rezultat că, în urma incendiului şi exploziilor succesive datorate acestuia produse în comuna Crevedia la data de 26 august, au fost lezate corporal 54 de persoane (40 de cadre din cadrul ISU, 2 jandarmi, 8 localnici şi angajaţi ai societăţii, un cetăţean nepalez, 3 reprezentanţi ai mass-media), care au fost internate la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", Spitalul Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Universitar de Urgenţă "Elias" şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte.

Cei doi patroni ai staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, au fost reţinuţi sub acuzaţia de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Care a fost cauza exploziei de la stația GPL din Crevedia

În referatul întocmit de Parchetul General se arată că, din coroborarea probelor administrate până la acest moment, rezultă că incendiul şi exploziile care au avut loc la punctul de lucru neautorizat al firmei Flagas SRL din comuna Crevedia au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei şi de existenţa unei surse de aprindere.

Flagas SRL a fost înfiinţată la data de 8 februarie 2008, are sediul social în municipiul Caracal, judeţul Olt, iar principalul obiect de activitate este reprezentat de "comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate" (cod CAEN 4778), iar ca obiecte secundare de activitate, printre altele, sunt şi cele de "comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate", "comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate" şi "transporturi rutiere de mărfuri".

Procurorii notează că, din legislaţia secundară, se desprinde concluzia că nu este prevăzută posibilitatea depozitării GPL-ului în autocisterne, ci exclusiv în sistem cu instalaţie monobloc tip skid, montată suprateran sau în recipiente subterane, îngropate, acoperite cu nisip, în ambele situaţii trebuind ca recipientele să fie echipate cu aparatură de măsură, control şi siguranţă care să semnalizeze o funcţionare normală iar în caz de avarie să semnalizeze corespunzător.

De asemenea, normativele nu prevăd posibilitatea efectuării încărcării/descărcării de GPL între autocisterne, ci exclusiv încărcarea recipientelor sub/supraterane, iar pompele de vehiculare GPL acţionează doar între rezervoare şi staţia de distribuţie.

Pe de altă parte, la imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operaţiune cu GPL (depozitare, transvazare etc), deoarece pentru respectiva locaţie nu existau avizele şi autorizaţiile instituţiilor abilitate.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Justiție »


Setari Cookie-uri