Noul Cod Fiscal si, mai cu seama, Noul Cod de Procedura Fiscala ce au intrat in vigoare de la data de 1 ianuarie 2016 aduc modificari in ceea ce priveste tranzactiile cu persoanele afiliate.

Este foarte imporant de retinut faptul ca aceste prevederi sunt aplicabile atat in privinta tranzactiilor realizate de catre persoane fizice, cat si de persoane juridice.

Ce sunt preturile de transfer?

Codul fiscal stabileste ca pretul la care se transfera bunuri corporale sau necorporale ori se presteaza servicii, intre persoane afiliate, constituie preturi de transfer. Discutam, asadar, de operatiuni precum: vanzari de bunuri, imprumuturi, prestari de servicii de consultanta, management etc. ce intervin intre persoane afiliate si care toate cad sub incidenta prevederilor fiscale privind preturilor de transfer.

Ce sunt persoanele afiliate?

Prin persoane afiliate, se intelege, in cazul persoanelor fizice, sot/sotie sau rude pana la gradul al III-lea inclusiv. Intre persoane juridice, prin persoane afiliate se intelege detinerea, in mod direct sau indirect, inclusiv detinerile prin intermediul persoanelor afiliate, a minimum 25% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot de catre o persoana juridica la o alta persoana juridica sau controlul efectiv al acelei persoane juridice. Dupa cum se poate observa, daca in privinta actiunilor/partilor sociale detinute sau al drepturilor de vot prevederile sunt masurabile, notiunea de „control efectiv” poate da nastere unor interpretari variate. Conceptul de persoana afiliata, mai sus descrisa, este aplicabila si in privinta relatiei dintre o persoana fizica si o persoana juridica.

Care sunt aspectele principale care trebuie retinute?

Orice tranzactii intre persoanele afiliate mai sus descrise trebuie sa se realizeze conform principiului valorii de piata. In cazul tranzactiilor cu persoane afiliate, pentru a demonstra respectarea principiului valorii de piata mai sus mentionat contribuabilul, persoana fizica sau juridica, are obligatia sa intocmeasca dosarul preturilor de transfer.

Deosebirea majora fata de prevederile fiscale aplicabile pana la finalul anului 2015 este ca, incepand de la 1 ianuarie 2016, intocmirea dosarului preturilor de transfer devine obligatorie in toate cazurile in care se realizeaza tranzactii cu persoane afiliate. Asadar, spre deosebire de prevederea anterioara in baza careia era obligatorie intocmirea acestui dosar doar la solicitarea organului fiscal, de la 1 ianuarie 2016 toti cei care se afla in situatia de a realiza tranzactii cu persoane afiliate sunt obligati sa intocmeasca acest dosar. Cuantumul tranzactiilor pentru care contribuabilul are obligatia intocmirii dosarului preturilor de transfer urmeaza a fi aprobata prin ordin al presedintelui ANAF.

Pe langa ajustarea ce poate fi adusa tranzactiilor intre persoane afiliate care nu sunt realizate la nivelul pretului pietei, neindeplinirea obligatiei de intocmire sau neprezentare a dosarului preturilor de transfer, se sanctioneaza cu amenda de 12.000 lei la 14.000 lei pentru persoanele juridice incadrate in categoria contribuabililor mijlocii si mari si cu amenda de la 2.000 lei la 3.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum si pentru persoanele fizice.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri