Mita si coruptia in mediul de afaceri raman larg raspandite la nivel global, desi s-au luat masuri drastice pentru a le limita, iar amenzile in ultimii 6 ani au cumulat 11 miliarde de dolari. In Romania, fenomenul este in scadere usoara, insa ramane mult mai grav decat in tarile dezvoltate. Mai mult, este de remarcat comportamentul duplicitar al managerilor: desi sustin inregritatea, multi dintre ei ar fi dispusi sa plateasca pentru a obtine sau pastra o afacere.

Practicile legate de mita si coruptie nu au mai inregistrat nici o ameliorare la nivel global inca din 2012, in ciuda intensificarii, fara precedent, a activitatii de investigare si control si a introducerii unor noi legi privind raspunderea penala a companiilor in aceasta perioada, se arata in studiul EY Global Fraud Survey.

Din document reiese ca 38% dintre executivii de la nivel global considera ca mita si coruptia au ramas prezente in mediul de afaceri, desi autoritatile de reglementare si agentiile de aplicare a legii au impus penalitati de peste 11 miliarde de dolari din 2012 pana in prezent.

Insa nivelul de perceptie a coruptiei difera semnificativ de la o tara la alta. In tarile dezvoltate, doar 20% dintre respondentii indica faptul ca mita si coruptia se produc pe scara larga in afaceri, comparativ cu mai mult de jumatate (52%) dintre cei de pe pietele emergente.

Conform rezultatelor sondajului, Romania este in prezent plasata sub media globala, cu 34%, in scadere de la 36% anul trecut, dar rezultatul este inca departe de media tarilor dezvoltate, de 20%.

"Sondajul care a captat raspunsul participantilor romani de-a lungul ultimilor 6 ani arata imbunatatiri vizibile ale perceptiei privind coruptia in tara. Romania este un studiu de caz important pentru UE cu privire la modul in care masurile institutionale abordeaza coruptia ", subliniaza liderul Serviciului de Investigare a Fraudelor si al Disputelor (FIDS) din EY Romania, Kenan Burcin Atakan.

Regiunile in care se considera ca riscurile de coruptie sunt ridicate, cu valori mai mari decat media globala, sunt Europa Centrala si de Est (47%), Orientul Mijlociu (62%) si America Latina (74%), in ciuda imbunatatirii legislatiei anticoruptie si a intensificarii actiunilor de combatere a acesteia in anumite tari.

Managerii, una zic si alta fac

In ceea ce priveste comportamentul factorilor de conducere fata de acest fenomen, din studiu reiese faptul ca integritatea se afla pe ordinea de zi a echipelor de conducere, iar 97% dintre respondenti recunosc importanta integritatii organizatiei lor. Cu toate acestea, se observa o discordanta intre intentiile organizatiilor si comportamentul real. 13% dintre respondenti spun ca ar fi dispusi sa ofere bani pentru a castiga sau a pastra o afacere. Acest procent se ridica la 20% in randul celor care au sub 35 de ani (1 din 5 respondenti, comparativ cu unul din opt respondenti cu varsta peste 35 de ani).

In acest context, organizatiile trebuie, pe de o parte, sa clarifice la nivel intern faptul ca a actiona corect intra in responsabilitatea fiecarui angajat, iar a implementa un program de responsabilizare, de sus in jos pe linie ierarhica, in care sa implice angajatii – intra in responsabilitatea managementului.

Potrivit studiului, 22% dintre respondenti considera ca a avea o conduita etica tine de fiecare individ, in timp ce 41% spun ca intra in responsabilitatea conducerii companiei.

In privinta gestionarii abaterilor, 78% dintre respondenti au declarat ca organizatiile lor sanctioneaza aceste practici, insa, doar 57% au auzit de cazuri in care anumiti angajati au fost penalizati.

Ajuns la a cinsprezecea editie, studiul EY sondeaza perceptiile a 2.550 de directori executivi din 55 de tari.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri