Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea lui Radu Mazăre de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde execută o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Constanţa şi Mamaia, relatează Agerpres.

Instanţa a stabilit că Radu Mazăre poate face o altă solicitare peste nouă luni, însă decizia nu este definitivă.

"Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul-condamnat Mazăre Radu Ştefan, în prezent deţinut în Penitenciarul Bucureşti - Jilava, ca neîntemeiată. Fixează termen de reiterare de 9 luni, care va curge de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare", se arată în decizia instanţei.

Radu Mazăre a fost printre primii "fugari" ai României. Condamnat definitiv în februarie 2019, el a plecat înainte de pronunţarea sentinţei, stabilindu-se în Madagascar, unde a investit într-un complex turistic. A fost extrădat şi adus în ţară în mai 2019, fiind apoi încarcerat.

La acea vreme, Mazăre reclama faptul că a fost extrădat din Madagascar pentru a fi prezentat în România "ca un trofeu", iar predarea sa autorităţilor române a fost "frauduloasă".

Dosarul în care Mazăre a primit nouă ani închisoare se referă la retrocedarea frauduloasă a unor mari suprafeţe de teren intravilan din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză, prejudiciul fiind de 114 milioane euro, care nu a fost recuperat.

Radu Mazăre mai are o condamnare definitivă de cinci ani închisoare pentru luare de mită şi conflict de interese în dosarul "Polaris", pedeapsă contopită cu cea din dosarul retrocedărilor.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri