Auzim în ultima perioadă de tot mai multe condamnări mai mult sau mai puțin „răsunătoare”, urmate de descoperirea faptului că persoana condamnată a părăsit teritoriul României înaintea pronunțării hotărârii definitive, autoritățile fiind puse în situația de a apela la procedura dării în urmărire internațională în speranța identificării și localizării persoanei condamnate, în vederea extrădării sau predării acesteia în România.

Această practică pare să devină un real fenomen și devine aproape imposibil pentru cetățeanul de rând să nu se întrebe “dar chiar nu pățesc nimic cei care fug?”. Răspunsul este simplu – nu. Cel puțin, nu potrivit legislației actuale.

Mai mult, din cauza complexității procedurii extrădării, persoane condamnate la pedepse mari cu închisoarea ajung să execute câțiva ani mai târziu sau, uneori, să nu execute pedeapsa deloc.

Poate presiunea mass-media și a opiniei publice, poate creșterea numărului de condamnați care se sustrag pedepsei a făcut ca legiuitorul român să ia în considerare reglementarea unei sancțiuni în astfel de cazuri și să supună dezbaterii publice un proiect de lege ce are în vedere incriminarea unei asemenea conduite.

Așadar, în data de 31 mai 2022, ca răspuns la creșterea numărului de condamnați „fugari”, Ministerul Justiției propune modificarea punctuală a Codului penal, pentru a întări funcția de exemplaritate a pedepsei și a apăra încrederea în Justiție, printr-o „lege a fugarilor”.

Ce se schimbă?

Proiectul de lege propune completarea art. 285 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, asimilând evadării și fapta persoanei condamnate definitiv la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se preda organului de poliție în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a respectivei hotărâri de condamnare.

Interesant este că, deși parcursul legislativ al conceptului de evadare a cunoscut câteva modificări de la prima sa reglementare, până în prezent infracțiunea nu a conținut o asemenea incriminare întrucât nu s-a considerat necesară acoperirea acestui tip de situație, cazurile de sustragere de la executarea unei pedepse fiind relativ izolate, iar mecanismele de cooperare judiciară internațională în materie penală – cooperarea cu state membre ale UE sau cu state terțe păreau a fi suficiente.

Prin această propunere de modificare legislativă se urmărește, astfel, actualizarea politicii penale românești la realitatea socială nouă și descurajarea fenomenului criminologic, cum, de altfel, chiar Ministerul Justiției precizează.

Până la această schimbare de optică a legiuitorului, situația premisă a infracțiunii de evadare, în varianta tip, este reprezentată tocmai de existența unei stări legale de reținere sau deținere a persoanei condamnate de sub puterea căreia să evadeze o persoană privată de libertate. Adică, persoana condamnată se află deja în custodia autorităților, custodie de sub care “scapă”.

Bineînțeles, mai sunt și celelalte variante asimilate ale infracțiunii constând în (i) neprezentarea nejustificată a persoanei condamnate la locul de deținere, la expirarea perioadei în care s-a aflat legal în stare de libertate, (ii) părăsirea, fără autorizare, de către persoana condamnată, a locului de muncă, aflat în exteriorul locului de deținere și (iii) încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligației de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condițiilor de deplasare, stabilite potrivit legii – toate bazându-se, finalmente, pe conceptul unei stări de deținere, respectiv, arest la domiciliu.

Citeste si:
Legea privind whistleblowing-ul adoptată de Parlament. Cum arată...
Legea privind...

Care vor fi repercusiunile?

Consecința unui astfel de comportament ilicit constă în cumularea pedepsei inițiale – aplicată prin hotărârea de condamnare – de la a cărei executare persoana condamnată se sustrage cu pedeapsa stabilită pentru infracțiunea de evadare, care poate fi de la 6 luni la 3 ani. Spre exemplu, în măsura în care persoana condamnată se sustrage de la executarea unei pedepse de 1 an închisoare, acesteia i se poate aplica o pedeapsă pentru infracțiunea de evadare, săvârșită în condițiile descrise mai sus, de 1 an închisoare, existând posibilitatea executării, în regim de detenție, a dublului pedepsei inițiale.

Pentru a acoperi și situația persoanelor condamnate definitiv la o pedeapsa privativă de libertate anterior intrării în vigoare a acestei legi și care se sustrag de la executarea respectivei pedepse, proiectul de lege stabilește un termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a acesteia în care aceste persoane se pot preda organului de poliție, în caz contrar fiind aplicabile aceleași reguli sancționatorii.

Odată cu noua formă de incriminare se stabilește și o obligație în sarcina structurilor Ministerului Administrației și Internelor care pun în executare ordinul de dare în urmărire de a sesiza, la expirarea termenului de 7 zile, organele de urmărire penală competente să efectueze urmărirea penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de evadare.

Citeste si:
ANAF va face lista bogaților din România pentru a se asigura că își...
ANAF va face lista bogaților...

Proiectul a fost supus dezbaterii publice și urmează a fi trimis spre avizare către Consiliul Legislativ. Acesta poate fi în continuare consultat, alături de Expunerea de motive, pe site-ul Ministerului Justiției AICI.

Pentru mai multe informații vă invităm să contactați autorul, avocat Amalia Gogoci, Managing Associate, act Botezatu Estrade Partners, la adresa amalia.gogoci@actlegal-bep.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Amalia Gogoci
  Managing Associate, act Botezatu Estrade Partners

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri