McDonald’s în România introduce noi preparate de pui în meniul său de vară. Consumatorii vor putea încerca, vara aceasta, sandvișurile The Crispy Chicken și The Crispy Chicken Deluxe. Produsele vor fi disponibile până pe 15 septembrie în toate restaurantele McDonald’s din țară.

Cele 2 sandvișuri au ca ingredient principal o bucată de piept de pui, învelită într-un strat crocant de porumb.

„Cele două sandvișuri în ediție limitată conțin carne de pui crispy, într-un mix sățios, dar fresh”, a declarat Paul Drăgan, Director General, Premier Restaurants România.

În ceea ce privește restul ingredientelor care fac diferența, sandvișul The Crispy Chicken conține sos McChicken și castraveți murați, ambele într-o chiflă cu cartofi, iar sandvișul The Crispy Chicken Deluxe conține baconul crocant, însoțit de o felie de brânză afumată, salată fresh și sos Barbeque Steakhouse, totul așezat într-o chiflă cu cartofi.

Pe lângă cele două noi produse lansate în ediție limitată, McDonald’s vine cu o rețetă nouă și pentru Crispy Chicken Tenders.

Noii burgeri Crispy Chicken și Crispy Chicken Deluxe sunt disponibili în toate cele 92 de restaurante McDonald’s din țară, inclusiv la McDrive și prin McDelivery până pe 15 septembrie 2022, în limita stocului disponibil.

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este unul dintre liderii pieței restaurantelor, cu 92 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 46 restaurante cu McDrive și 47 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de peste 5.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate.

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 168 de restaurante și are 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări și implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri