Cel mai vechi muzeu din România, totodată și primul din Europa de sud-est, Muzeul Național Brukenthal din Sibiu a anunțat că și-a lansat propriul parfum, în două variante – pentru femei și bărbați, conform paginii de Facebook a muzeului. Cel masculin va purta numele Brukenthal, după cel al fondatorului instituției, baronul transilvănean în memoria căruia a fost creat, iar cel feminin – pe al soției sale, Sophia.

Costul estimat este de 300 de lei pentru 50 de ml, a declarat anterior managerul muzeului pentru Agerpres.

„Nu suntem primul muzeu din Sibiu, ci din țară, și chiar din Europa, din câte știu eu, pentru că nu mai sunt alte muzee de artă în Europa care au un parfum. Am avut bucuria să avem aici la Sibiu o companie care fac asemenea produse. Muzeul Național Brukenthal este primul muzeu cu un asemenea brand. Dorim să continuăm această moștenire și să o dezvoltăm, lucrul pe care l-am și făcut în decursul timpului, pe lângă vinul Baronului și ciocolata Brukenthal, astăzi avem și Cafeaua Baronului, Vinul In Touch al Muzeului de Artă Contemporană, Ciocolata Baroc și acum și cele două parfumuri. Așadar, începând din 24 noiembrie parfumul va putea fi achiziționat din magazinul Palatului Brukenthal și în căsuța Brukenthal din Târgul de Crăciun din curtea Muzeului”, a declarat Alexandru Constantin Chituță, managerul Muzeului Național Brukenthal.

Parfumul Sophia este unul floral,fiind descris „o evocare a grădinilor Brukenthal și a pasiunii sale pentru botanică și frumusețe”.

Parfumul Brukenthal este un efluviu puternic și complex, robust, ce se deschide cu note de verzi de smochin, note puternice reminiscente din prune coapte ce aduc un aspect fructat si un efect de catifea. Toate aceste note din deschidere sunt acompaniate de notele de cireșe, cu o nuanță caracteristică de migdale amare. Notele de fond de tonka, iris, vetiver, osmanthus, mahon aduc o nouă dimensiune parfumului, aduc o eleganță masculină.

Sursa foto: Facebook/ Muzeul Național Brukenthal

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri