Comisia Europeana (CE) si-a dat acordul in privinta preluarii grupului media ProSiebenSat.1 de catre fondurile de investitii Kohlberg Kravis Roberts & Co. si Permira, valoarea tranzactiei fiind 5,6 miliarde de euro (7,4 miliarde de dolari). Grupul media german, al doilea jucator pe piata locala, opereaza canalelele TV ProSieben, Sat.1, N24 si Kabel1, avand o cota de 45% din piata de advertising TV.

Cele doua fonduri de investitiisi grupul media german au ajuns la acord in luna decembrie, avizul CE reprezentand ultimul pas pentru incheierea preluarii. Forul european si-a motivat decizia argumentand ca tranzactia reprezinta un risc pentru climatul concurential de pe piata media europeana.

Cele doua fonduri de investitii au cumparat grupul olandez SBS Broadcasting anul trecut, companie care are o cota de piata solida in Belgia, Olanda, Luxemburg, Scandinavia si Europa de Est. In Romania, SBS Broadcasting detine Prima TV, TV KLumea si posturile de radio Kiss FM si Magic FM.

Analistii considera ca achizitia ProSiebenSat.1 va conduce la crearea unui grup pan-european, important concurent al grupului media RTL, detinut de concernul german Bertelsmann AG.

Decizia CE vine la o zi dupa ce ProSiebenSat.1 a dat publicitatii rezultatele sale financiare aferente anului 2006. Grupul german a inregistrat venituri de 2,1 miliarde de euro, in crestere cu 5,8% comparativ cu 2005, profitul brut fiind de 386 milioane euro, cu 10,3% mai mult decat in 2005.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri