Grupul de comunicare WOPA a primit distincția internațională de prestigiu Red Dot Award, la categoria Brands & Communication Design 2023, pentru designul realizat în cadrul campaniei de rebranding dezvoltate pentru Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București (BCUB).

Noua identitate vizuală a instituției este o premieră în brandingul instituțional modern: după modelul marilor biblioteci cosmopolite ale lumii, BCUB este prima bibliotecă din țară care își relansează imaginea, pentru creșterea atractivității în rândul tinerilor.

Din luna mai a acestui an, BCUB are un nou logo și o nouă signalistică, ce beneficiază de un design contemporan, inspirat atât din elementele arhitecturale originale ale clădirii realizate de arhitectul francez Paul Gottereau, cât și din elemente grafice ale lumii digitale.

BCUB(Sursa foto: WOPA/BCUB)

„De la semnarea actului de înființare a Fundațiunii de către Regele Carol I în 1891 și până în prezent, biblioteca noastră s-a definit drept spațiu de formare a viitoarelor elite ale României. Pentru că timpul nu stă pe loc, iar generațiile evoluează, BCUB și-a propus să devină o instituție privilegiată în mintea cititorilor, inclusiv prin imaginea pe care o transmite publicului și ne bucurăm că suntem singura entitate culturală din țară distinsă internațional cu prestigiosul Red Dot Award”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I".

Pornind de la noile elemente ale identității vizuale, BCUB își întâmpină vizitatorii cu spații instagramabile, poziționate atât la exterior, cât și în interiorul clădirii, recunoaște valoarea experiențelor dobândite prin intermediul mediilor digitale și readuce, astfel, în atenția publicului valoarea experiențelor multi-senzoriale.

(Sursa foto: WOPA/BCUB)

BCUB oferă studenților, profesorilor și cercetătorilor acces la cele mai importante baze de date științifice, precum și la o colecție semnificativă de documente tipărite (cărți, periodice, corespondență), alături de o platformă digitală consistentă, inițiază și dezvoltă programe de cercetare, organizează conferințe și evenimente ce abordează tematici diferite, fiind totodată un loc de dialog și întâlnire pentru cei preocupați să împărtășească idei și să realizeze un schimb de cunoaștere.

“Rebranding-ul BCUB este un proiect care ni s-a potrivit și la care am lucrat cu mare bucurie, (...) Aceasta este prima campanie de branding cultural din România care obține un premiu Red Dot, ceea ce marchează nu doar o victorie pentru Biblioteca Centrală Universitară Carol I, ci și pentru cultura și creativitatea românească: doar 10 astfel de premii au fost acordate până acum agențiilor românești în întreaga istorie a competiției, față de Polonia, de exemplu, care a obținut 108 premii Red Dot. Motiv de ambiție și mândrie pentru noi”, a declarat și Costin Buta, Managing Director al Grupului de Comunicare WOPA.

(Sursa foto: WOPA/BCUB)

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București este una dintre cele mai prestigioase instituții culturale ale României și cea mai activă bibliotecă din București, care cuprinde la ora de față un sediu central alcătuit din 3 corpuri de clădire cu o suprafață de 26.000 m2, precum și 17 filiale, iar clădirea acesteia de pe Calea Victoriei nr. 88 este un punct de reper în inima capitalei.

(Sursa foto: WOPA/BCUB)

The Red Dot Design Award este o competiție internațională anuală de design, ce premiază de aproape 70 de ani design-ul de produse și industrial, design-ul de brand și comunicare, precum și conceptele de design, în urma evaluării de către un juriu de experți internaționali. Competiția premiază anual trei tipuri de categorii: Product Design, Red Dot Award: Brands & Communication Design și Red Dot Award: Design Concept.

Sursa foto: WOPA/BCUB

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri