Warner Bros. Discovery (WBD) și Paramount Global ar putea fuziona, iar odată cu ele și serviciile de streaming HBO Max și SkyShowtime, pentru a crea un conglomerat media gigant ce poate face competiție altor doi jucători majori din această piață: Netflix și Disney+.

Serviciile de streaming HBO Max și SkyShowtime sunt disponibile și pentru utilizatorii din România.

David Zaslav, CEO Warner Bros. Discovery, și Bob Bakish, CEO Paramount Global, s-au întâlnit săptămâna aceasta pentru a discuta o fuziune, potrivit surselor citate de Axios.com.

WBD este evaluată pe bursă la 29 mld. dolari, în vreme ce Paramount are o capitalizare de 10 mld. dolari.

WBD deține branduri și companii precum studiourile Warner Bros., DC Comics, HBO, Discovery sau TNT. Paramount Global deține branduri precum SkyShowtime, Paramount+, CBS sau VH1.

David Zaslav a vorbit despre o înțelegere și cu Shari Redstone, femeia care controlează compania mamă a Paramount.

David Zaslav și Bob Bakish au discutat despre modul în care companiile lor se pot completa reciproc. De exemplu, principalul serviciu de streaming al fiecărei companii - Paramount+ și Max - ar putea fuziona pentru a rivaliza mai bine cu Netflix și Disney+.

WBD a angajat bancheri de investiții pentru a evalua o posibilă tranzacție. Dacă tranzacția va avea loc, mutarea ar crea și un gigant în piața televiziunilor de știri, prin fuziunea CBS News și CNN.

Sursa foto: Shutterstock / Top_CNX

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri