Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a platit peste 3.000 de dosare de dauna in suma de peste 12,5 milioane lei, in ultimii cinci ani si jumatate. Cea mai mare pondere din valoarea acestor despagubiri a fost achitata in contul daunelor provocate de inundatii, care sunt urmate adesea si de alunecari de teren. Exista insa cateva judete predispuse acestor riscuri, unde, de altfel, PAID a platit cele mai mari despagubiri.

Cele mai multe despagubiri platite pentru inundatii, cutremur si alunecari de terena au fost in judetele Valcea, Galati si Vrancea, potrivit datelor centralizate de PAID, in perioada 1 ianuarie 2013 - 30 iunie 2018. Defalcat, pe cele trei categorii de riscuri, cea mai mare pondere a despagubirilor platite a fost pentru inundatii (53,5%), urmate de alunecari de teren (35,7%) si cutremur (10,8%). De asemenea, cele mai multe dosare de dauna au fost platite pentru riscul de inundatii, circa 2000 dosare.

PAID este o societate comerciala de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formata prin asocierea societatilor de asigurare pentru incheierea de asigurari obligatorii de locuinta, in conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008. Compania administreaza sistemul de asigurare obligatorie a locuintelor, care acopera trei riscuri de baza specifice tarii noastre: cutremur, inundatii si alunecari de teren.

Judetul cu cele mai costisitoare daune generate de alunecari de teren in perioada analizata a fost Valcea, urmat de Prahova si Buzau, in timp ce pentru inundatii ordinea este Galati, Arges si Caras-Severin (vezi tabelul de mai jos). Impactul riscului de cutremur a fost mai redus, Vrancea inregistrand cele mai ridicate daune, alaturi de Galati si Braila.

Total despagubiri,

pe cele 3 riscuri

Total despagubiri

Alunecari de teren

Total despagubiri

Cutremur

Total despagubiri

Inundatii

Judet Despagubiri (lei) Judet Despagubiri (lei) Judet Despagubiri (lei) Judet Despagubiri (lei)
Valcea 1.476.316 Valcea 989.865 Vrancea 445.441 Galati 963.215
Galati 1.374.063 Prahova 862.626 Galati 393.318 Arges 731.749
Vrancea 1.104.723 Buzau 761.100 Braila 133.212 Caras-Severin 605.575

In pofida acelor riscuri specifice Romaniei, din care cele de inundatii si alunecari de teren prezinta un caracter din ce in ce mai frecvent, numarul de locuinte asigurate la finalul anului trecut era de 1.693.006, ceea ce reprezenta doar 18,96% din fondul locativ al tarii noastre, in scadere fata de anul 2016. In ceea ce priveste, repartizarea pe medii rural - urban, aceasta era urmatoare: rural - 24%, urban - 76%, desi cele mai multe inundatii si alunecari de teren se produc in mediul rural.

Politele de asigurare obligatorie a locuintelor (PAD) se incheie de catre societatile de autorizate sa practice riscuri de catastrofa care au incheiat protocoale de colaborare cu PAID. Trebuie mentionat ca asigurarea PAD acopera si daunele directe provocate constructiilor cu destinatia de locuinte, consecinta indirecta a producerii riscurilor obligatorii, precum incendiul sau explozia ca urmare a producerii unui cutremur ori alunecari de teren.

Polita de asigurare obligatorie a locuintei se incheie in baza unei prime de 20 de euro, pentru constructiile cu destinatia de locuinta de tip A (constructia cu structura de rezistenta din beton armat, metal ori lemn sau cu pereti exteriori din piatra, caramida arsa ori din orice alte materiale rezultate in urma unui tratament termic si/sau chimic), si 10 euro pentru constructiile cu destinatia de locuinta de tip B (constructia cu pereti exteriori din caramida nearsa sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic si/sau chimic).

Sursa foto: Robert Kneschke / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Money »



Setari Cookie-uri